Dan Cristian Junea-Răduș, Mădălina Zăgărin, 200013 și 200014 sunt candidații care „luptă” pentru postul de arhitect-șef al Timișoarei. Primul n-a trecut de proba dosarelor, pentru că nu „îndeplinește condiția de vechime în specialitatea studiilor prevăzută la art. 468 din OUG 57/2019”. Junea-Răduș a putut depune contestație până miercuri, iar ceilalți dau joi, 23 aprilie, probele suplimentare eliminatorii, de testare a cunoștințelor de calculator și de testare a cunoștințelor de limba engleză. Luni, 26 aprilie, are loc proba scrisă pentru cei care trec mai departe în competiție.
Mădălina Zăgărin este fiica unui fost primar al unei comune din județul Călărași, care a lucrat, pe vremea în care tatăl ei conducea comuna Borcea, la planul urbanistic general al comunei. Fostul edil spunea că „ea doar a colorat harta”.
Candidații 200013 și 200014 au invocat protecția datelor personale, astfel că numele lor nu apar pe site-ul Primăriei Timișoara. Sursele Tion spun că este vorba despre G. Almăjan și R. Pescar. Cei doi au dat în 21 februarie „examenul de atestare a persoanelor care intenționează să ocupe funcția publică de arhitect-șef”. Conform unor documente de la Registrul Urbaniștilor România, amândoi au făcut și cereri de participare la examen „pentru ocuparea funcției publice de arhitect-șef (…) al municipiului București”.
Viitorul arhitect-șef al Timișoarei trebuie să fie arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului. Trebuie să aibă studii universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153, alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, trebuie să fie specialist atestat de Registrul Urbaniștilor din România și să aibă o vechime în specialitatea studiilor de cel puțin șapte ani.
Editor – Dan Oancia.
Pe aceeași temă:
Cine vrea să fie arhitect-șef al Timișoarei? Serviciul Resurse Umane ține secret numele candidaților
Trimite articolul
XAia necunoscutii candideaza post mortem.
Pesemne ca domnul candidat descalificat …imbatat de aburul victoriei :)) nu a stiut ca nu are o vechime in munca suficianta??…nu si-a dat seama ca nu are anii suficienti munciti?…o fi dat si el acelasi exameni in cadrul RUR ca si cei doi sus-numiti…pe care l-a si promovat in exact aceeasi sesiune de atestare??? – ca doar se pot solicita de la RUR listele celor ce au sustinut examinarile pentru astfel de posturi…pe baza de transparenta…sa se fi pornit la drum de nebun in cursa pentru postul de Arhitect Sef?? :))) Nu stiu! Poate pune niste intrebari si presa??? Oare se lasa cu ceva dosare penale in cadul Departamantului de Resurse umane?? Sa se fi lasat panica in sufletele celeor ce doresc doar binele urbei?? Pare ca practicile atat de mult hulite ale fostei administratii….sunt vii…tefere si nevatamate :))))) Bate briza schimbarii :))))
-
Moga, oricat ti-ai dori, tu nu vei mai ajunge acolo. fain pe margine? Doamna/domnisoara ta e mai linistita acu?
-
Nu ma intereseaza postul de la PMT eu vizez cel de Arh Sef de la CJ…..ala pe care pare-se ca se clatina doamna de fer a judetului…si preventiv i s-a pregatit un post caldut de director tot acolo…in caz ca se duce dracu’ tot
-
Surprinzator cum RUR permite atestarea …desi….si in cazul lor trebuie adusa dovada de vechime in munca …mai ales pentru gradul superior de arhitect sef de Judet/ Municipiu….dar Primaria Timisoara…NU…sa fie mânărie? Or fi facaut si aia confuzie…probabil daca nu cereau atestarea asta ca si conditie in dosar…ar fia avut sanse sa mai dreaga busuiocul…eehh…CSF …NCSF!!! Data viitoare mai mare atentie ca nu mai mere shmenu cum merea odata!
Prin urbe circulă zvonul că deja a câștigat Gabi Almăjan.
Ce naiba mai faceti examen? Doar ca va obliga legea? Toată lumea știe cine a tras lozul castigator: G Almăjan.
Sunteți la fel de penibili ca și cei dinainte!
-
Care Almajan? Colegul de faculta al Loredanei Palalau , presedinta comisiei ?
-
nu cred ca ii Almajan dar ar fi bine sa fie. Pana una alta Almajan ii chiar arhitect cu care a facut proiecte mari. Ii bine cotat ca si arhitect. Dar inclin sa cred ca va fi cineva de prin PMT care nu a proiectat nimic doar a plimbat hartiile
-
S-a urcat pana la mezanin vraful de certificate si hartoage necesare pentru posturile publice “de interes”, la fel cum e plin de bresle, colegii si asociatii prin diverse meserii. Scopul unic al acestor scheme este sa ascunda atat incompetenta umana (ca academic toti astia sunt genii…), faptul ca nu se mai stie evalua un om in modul clasic, si ca nici nu mai are cine evalua, precum si realitatea ca nu oricine are acces, daca se pricepe, la respectivele posturi, ci trebuie sa fie trecut pe la… si pe la… si avizat ca e obedient si loial etc etc. Atunci cand desigur o da in bara sau face un mare nimic pe bani publici, hartogaraia initiala serveste la pasarea oricarei responsabilitati – totul a fost bifat, sefu’… avea toate alea… Rezultatele le vedem de atata timp, e… ‘straordinario