Ofertele pentru servicii de proiectare, respectiv întocmire studiu de fezabilitate pentru obiectivul „Fântână ornamentală muzicală în municipiul Timișoara” au putut fi depuse până luni, 29 mai, la ora 16. Potrivit reprezentanților primăriei, trei societăți s-au arătat interesate să facă studiul de fezabilitate pentru spectacolul cu apă, muzică și lumini.
Conform estimărilor, SF-ul costă aproape 28.000 de euro, banii urmând să fie luați din bugetul local. Valoarea exactă a acestuia o vom afla după ce este acceptată una dintre cele trei oferte. Contractul ar urma să fie valabil 30 de zile de la data atribuirii.
Vă reamintim, la începutul acestui an, primarul Nicolae Robu spunea că fântâna cu apă, muzică și lumini este o prioritate pentru administrația pe care o conduce.
„În 2017 amenajăm fântâna din Botanic. S-ar putea să mai avem o fântână ornamentală și în Piața Bălcescu. Am avut o idee mai veche, am avut bani pregătiți, dar nu am făcut nimic, am lăsat lucrurile în așteptare. Oricum, nu putem să facem foarte multe lucruri la acest capitol, din insuficiența resurselor financiare. Țin foarte mult la fântâna pe care am vrut să o facem pe Bega și nu se poate și pe care o vom face în Parcul Botanic, asta este o prioritate. Nu vom avea fonduri suficiente să alocăm mai mult la acest capitol. Pe cea din Botanic o vom face”, ne declara primarul Timișoarei în luna ianuarie a acestui an.
Sute de timișoreni sunt împotriva investiției dorită de Robu. Oamenii s-au apucat să strângă semnături, adunând deja peste 800, pe care vor să le depună la primărie.
Fântâna va fi amenajată pe platoul de lângă casa Adam Müller-Guttenbrunn. Inițial, sistemul de spectacole ar fi trebuit să fie amplasat pe Bega, însă s-a descoperit că zona nu este deloc potrivită pentru fântână, așa că s-a găsit un loc nou: în Parcul Botanic.
Articole pe aceeași temă:
Unda verde SF-ului pentru fantana cu muzica si lumini a lui Robu
Citiți principiile noastre de moderare aici!