Potrivit edilului, după eforturi susținute din partea administrațiilor precedente, Guvernul României a reușit să transfere prin Hotărârea de Guvern nr. 790 din data de 25 septembrie 2020, aproape 520 de hectare din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al Primăriei Municipiului Timișoara, ce alcătuiesc Pădurea Verde așa cum este cunoscută de timișoreni, pentru a o transforma într-o pădure-parc.
„Pădurea a fost preluată de Primăria Timișoara printr-un protocol semnat la sfârșitul lunii octombrie, mai puțin liniile parcelare. Obligațiile Primăriei erau că în primii doi ani trebuia realizat un studiu de fundamentare pentru transformarea acestei păduri în pădure-parc, fapt care nu s-a întâmplat până acum. Riscul de a pierde «Pădurea Verde» este foarte mare, pentru că timp de un an și nouă luni nu s-a demarat nicio acțiune pentru deblocarea situației”, a atras atenția liberalul.
Cosmin Tabără susține că „înainte de luptele politice, eu pun întotdeauna interesul timișorenilor, iar acum interesul este de a păstra și amenaja această pădure”. Viceprimarul a prezentat demersurile pe care le-a făcut pentru a avea o pădure-parc.
„Pentru a rezolva problema cât mai rapid, m-am deplasat la București, unde am purtat discuții cu reprezentanți ai Ministerul Mediului și Pădurilor despre acest demers atât de important pentru Timișoara, dar mai ales pentru a găsi soluții, lucru care s-a și întâmplat. Acum, mingea este în terenul nostru. I-am comunicat domnului primar cele discutate la București, i-am prezentat soluțiile și faptul că mai avem doar trei luni la dispoziție pentru rezolva situația. Nu mai este timp de orgolii, de piedici, de ranchiuni, fie ele si politice. E timpul să dăm ceva concret, iar primul pas este realizarea acestui studiu în regim de urgență. Beneficiem de aportul mediului universitar și academic din orașul nostru de unde specialiștii pot ajuta și susține Timișoara”, a mai precizat Tabără.
Abordat să ofere o replică la spusele colegului său, Dominic Fritz a preferat să ofere un „răspuns instituțional”.
„Serviciile de elaborare a studiului de fundamentare pentru amenajare Pădure Parc în Pădurea Verde urmează să fie publicate. Caietul de sarcini și documentația tehnică este aproape în întregime finalizată. Există prevăzute fonduri în bugetul local pentru această achiziție. Este foarte bine că domnul viceprimar Tabără a fost la București pentru a avea discuții la Guvern, având în vedere că Direcția de Patrimoniu pe care a coordonat-o până recent trebuia să rezolve impasul produs de faptul că Guvernul a transferat Pădurea Verde fără alei. Suntem încrezători că acest blocaj va fi depășit”, ne-au declarat, vineri, reprezentanții Primăriei Timișoara.
Pe aceeași temă:
Pădurea Verde preluată de Primăria Timișoara va fi administrată timp de 10 ani tot de Romsilva
Timișoara a primit în sfârșit Pădurea Verde de la Guvernul României. În 5 ani se face pădure-parc
Trimite articolul
XDar nea taraba si usl-ul lui ce au facut? Ca detin majoritatea in CL!
asa zice Tabara despre “Primaria Timisoara” de parca el nu ar avea nicio legatura cu primaria 🙂
Nu mai ciuntiti spatiile verzi cu asa zise amenajari sau modernizari !!!
-
Dacă se tot ceartă în presă și nu face nimeni nimic pădurea intră înapoi la Romsilva și știm cu toții cum dispar pădurile chiar și cele care sunt declarate arii protejate, caz concret, vezi Cheile Nerei unde se taie alandala la grămadă.
romsilva a dat padurea dar nu a dat drumurile/aleile din padure. cum poti sa amenajezi ceva daca nu ai drum ? nu poti sa faci o bordura, o rigola, garduri de protectie etc. daca vrei sa faci trasee de plimbare sau de biciclete nu ai cum. si daca s-ar dori sa taie copaci, ceea ce nu vrea nimeni, tot stai la mana Romsilva sa iti dea voie – am vazut cazul drumului din spate de la Continental pe care l-a blocat Romsilva din cauza ca la ei in acte apare padure, desi era doar drum – nu conteaza ca e proprietatea orasului