Din primele informații, accidentul s-a petrecut după ce șoferul unui Volkswagen Golf, care venea dinspre Lugoj, a intrat neregulamentar în depășire la ieșire din localitatea Șuștra, spre Timișoara, fără a observa că în fața lui, din sens opus, venea o autoutilitară Renault. Cele două mașini s-au lovit violent, autoutilitara răsturnându-se pe marginea drumului, iar autoturismul Volkswagen Golf fiind complet distrus.
În urma impactului, trei persoane, două din autoutilitară și una din Volkswagen, au fost rănite și transportate la spital. Persoana din autoturismul marca Volkswagen a suferit răni grave şi a fost dusă la Spitalul Municipal din Timişoara.
În accident a fost implicată și o a treia mașină, un Ford Mondeo, care a fost acroșat în urma impactului dintre cele două mașini aflate în faţa sa.
La locul accidentului au sosit mai multe echipaje de ambulanță, pompieri și poliție. Circulația între Timișoara și Lugoj a fost blocată zeci de minute, cât timp polițiștii au desfășurat cercetări la fața locului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!