Primăria Timișoara a lansat în luna iunie licitația pentru „servicii de proiectare și asistență tehnică aferente obiectivului de investiții ET+DALI+PT – Reabilitare acoperiș și fațade la clădire Sala Polivalentă «Constantin Jude»”. Pune la bătaie puțin peste 294.000 de lei cu tot cu TVA, echivalentul a 60.000 de euro.
Proiectantul va trebui să facă și o expertiză tehnică a acoperișului și să gândească intervențiile atât la acoperiș, cât și la fațade și la suprafețele cu geamuri.
„Suprafețele fațadelor prezintă degradări, în special cele de pe fațada principală, deasupra peretelui cortină, necesitând lucrări de reparații tencuieli, curățări și zugrăveli pe întreaga suprafață (…) Este necesară expertiza tehnică a acoperișului și a suprafeței vitrate și este propusă realizarea proiectării intervențiilor la acoperiș, reparații la fațade și suprafețe vitrate”, se arată în tema de proiectare.
Ofertele au putut fi depuse până în 4 august. Două firme și o asociere au fost interesate: Rheinbrucke, Maxim Silver Construct și asocierea Novartis – Caloria SRL – RDD Security Solutions SRL. Ofertele au intrat în evaluare, iar societatea care va câștiga licitația va trebui să predea proiectul în 60 de zile.
La Sala Olimpia se lucrează în aceste zile și la documentația pentru autorizarea de siguranța la incendii, pentru că singura sală polivalentă a orașului funcționa fără aviz din 2015. În acest caz contractul a fost atribuit în luna mai societății Paul Consulting SSM-SU, care are la dispoziție 90 de zile să întocmească documentația.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XDupa ce a ”construit” baze sportive, fara numar in cartiere, parcari etajate si a terminat in … vise pasajul Solventul, Lae arunca 60.000 doar pentru un proiect, de cosmetizare a unei sali vechi de 50 de ani, adica mai pe intelesul fraierilor din taxele si impozitele celor care platesc salariile grase ale vopsitului si abonatilor de partid. Acest proiect de 60.000 euro ”studiaza” cate suluri de carton asfalt vor utiliza muncitorii la acoperis si ce culoare sa aiba zugraveala. Oricum chiria schelei va costa mai mult decat toata lucrarea. In rest in Republica fantastica Robulix totul este roz, sala noua de langa stadion, de peste 10 ani in constructie, la ultima furtuna a ramas si fara acoperis
pentru sala Olimpia nu sunt bani decat 80000 de mii de euro dar pentru o camera din primarie sunt nevoie 250000 de mii de euro pentru renovare…spalare de bani pe vazul tuturor…
Iarasi proiectare ? Pai aici este si autorizatie de construire.Drept este ca si-a pierdut valabilitatea .Dar de ce se ia de la inceput un drum parcurs deja ?
Nu intereseaza pe nimeni cum se duc banii comunitatii ?
-
Era sa uit:
Hai Poli !
Poli este “echipa de suflet ” a lui primata robu.
sa zugraviti roz bombom cu picatele,ar fi grozav!