Din primele cercetări, poliţiştii au aflat că şoferul autoturismului Peugeot staţiona pe marginea drumului, la Biled, iar la un moment dat a încercat să reintre pe carosabil. Nu s-a asigurat la plecare şi a fost lovit din spate de un Volkswagen care se îndrepta spre Timişoara.
În urma impactului puternic, ambii şoferi, precum şi o femeie care se afla în Peugeot, au suferit răni. La faţa locului au fost chemate mai multe ambulanţe, precum şi un echipaj de descarcerare, răniţii fiind transportaţi de urgenţă la spital.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!