Ministerul Educației Naționale împreună cu partenerii săi, „Junior Chamber International România”, Extreme Training, Federaţia și Uniunea Națională a Tuturor Studenților din România, au derulat proiectul „Tineri Antreprenori de Succes”.
În cadrul proiectului, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013: „Investește în oameni!”, peste 800 de tineri studenți și absolvenți din învățământul superior au beneficiat de formare antreprenorială. Dintre cei selectați pentru programul de formare antreprenorială la un nivel avansat, 40 de tineri au primit sprijin financiar și consultanță pentru dezvoltarea unor afaceri proprii. Dintre cei 40 de câștigători, trei sunt din Timișoara. Aceștia sunt: Andrada Cristina Iosu, Ana-Maria Cîrnu și Odaleea Ciobanu.
Derulat pe o perioadă de trei ani, „Tineri Antreprenori de Succes” răspunde unor nevoi și aspirații antreprenoriale identificate în rândul studenților și absolvenţilor din învățământul superior, ajutându-i să se pregătească pentru o carieră în acest domeniu. Astfel, în preferințele studenților, ocupaţia de patron/om de afaceri/manager se situează pe locul doi, după cea de medic.
Proiectul „Tineri Antreprenori de Succes” a avut ca obiectiv principal stimularea inițierii de afaceri pentru 3.000 de studenți sau absolvenți de studii superioare care și-au manifestat intenția de a desfășura o activitate independentă. În acest sens, în fiecare dintre regiunile de dezvoltare ale țării au fost înființate centre de informare antreprenorială cu privire la mediul de afaceri, la oportunitățile de inițiere/ dezvoltare a afacerilor precum și la legislația relevantă. În scopul îmbunătățirii competențelor și abilităților antreprenoriale, 811 de tineri au participat la cursurile de formare antreprenorială – nivel de bază, iar după o etapă intermediară de selecție au fost aleşi 160 de tineri, care au continuat programul de formare de nivel avansat.
Cei 160 participanți au fost selectați pe baza unei grile de punctaj care a avut în vedere măsurarea interesului pentru mediul de afaceri, cunoştinţele despre mediul de afaceri românesc, competențele și abilităţile antreprenoriale precum și gradul de motivare aferente unei cariere antreprenoriale. În urma cursurilor de nivel avansat, au fost evaluate și selectate cele mai bune 40 de planuri de afaceri care au primit sprijin financiar în valoare de 10.000 lei pe proiect și consultanță în vederea demarării afacerilor respective.
Citiți principiile noastre de moderare aici!