Mai exact, în cele trei zile, din 10 până în 12 august 2010, se va face plata alocaţiei şi a trusoului pentru copiii nou-născuţi în cazul timişorenilor care au depus cereri pentru alocaţii în perioada 26 aprilie – 21 mai 2010, respectiv în perioada 23 martie – 23 aprilie 2010 pentru trusou.
Tot săptămâna viitoare se vor da banii şi în cazul persoanelor care au depus cereri de reprogramare a restanţelor până în data de 5 august 2010 la sediul Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei de pe strada Platanilor nr. 2 din Timişoara.
Banii pot fi ridicaţi după următorul program: marţi, 10 august 2010, între orele 12.00-14.00 şi 15.00-17.00, miercuri, 11 august 2010, între orele 9.00-13.30, sau joi, 12 august 2010, între orele 9.00-13.30 şi 15.00-17.00.
Pentru plăţi restante referitoare la alocaţia şi trusoul pentru nou-născuţi, persoanele care au depus actele înainte de 26 aprilie 2010 şi nu au ridicat banii trebuie să depună cerere de reprogramare.
Mai multe informaţii puteţi obţine la telefon 0256/ 214.572 sau 0356/ 179.103.
Citiți principiile noastre de moderare aici!