Preşedintele Tribunalului Timiş, Eduard Smîntînă, a afirmat, la bilanţul prezentat miercuri de această instituţie, că nu se aştepta ca anul 2009 să fie unul atât de greu pentru magistraţi.
„La bilanţul pe care l-am prezentat anul trecut am spus că 2008 a fost un an greu în ceea ce priveşte resursele materiale. Nu ştiam ce ne aşteaptă în 2009. Au început pensionările masive, în timp ce alţi colegi au promovat la Curtea de Apel Timişoara. În câteva luni s-a diminuat numărul judecătorilor cu o treime. Astfel, din 38 de judecători pe care îi aveam la începutul anului 2009, opt s-au pensionat, iar alţi cinci au promovat la Curtea de Apel Timişoara”, a spus Smîntînă.
Cu toate acestea, indicele de operativitate al Tribunalului Timiş, calculat prin raportul dintre totalul de dosare raportat la numărul dosarelor soluţionate este de 74,5 procente. Astfel, dintr-un total de 20.436 de dosare (cu 5,5 % mai puţine ca în 2008) aflate pe rolul instanţelor, în 2009, au fost soluţionate 14.352 de cauze.
Tot în ceea ce priveşte deficitul de personal, preşedintele Tribunalului Timiş a mai afirmat că doreşte publicarea integrală pe Internet a soluţiilor date de magistraţii acestei instanţe, dar, pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie să mai fie angajate şase persoane care să se ocupe de scanarea dosarelor plus câte un grefier pentru fiecare secţie de Tribunalului.
În ceea ce priveşte numărul grefierilor şi la acest capitol ar fi unele probleme, deoarece, susţine preşedintele Tribunalului Timiş, foarte multe grefiere sunt tinere şi au născut sau sunt pe cale să nască, ceea ce înseamnă că vor intra în concediu maternal, posturile rămase vacante neputând fi ocupate din cauza deciziei Guvernului de a îngheţa toate angajările.
La capitolul minusuri, Smîntînă a precizat că, pe parcursul anului 2009, Tribunalul Timiş a acumulat datorii de 70.000 de lei vechi doar la plata utilităţilor. „De câteva ori am fost somaţi de Enel că vom fi debranşaţi, dar, nu ştiu din ce motive, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Nu am plătit datoriile, noi plătim o anumită sumă în fiecare lună”, a spus Smîntînă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!