Evenimentul va avea loc duminică, 2 februarie 2014, la ora 19:00, în Sala de concerte “Mihai Perian” a Colegiului Naţional de Artă “Ion Vidu” din Timișoara (str. Cluj, nr. 12). Concertul şi albumul vor fi prezentate de scriitorul Andrei Cherăscu. Trio-ului instrumental îi are în componenţă pe Teodor Pop (pian, orgă Hammond, Rhodes), Mihai Moldoveanu (chitară bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe, percuție).
“Touch the Sky conține 10 piese originale înregistrate de către Uțu Pascu și Octavian Horvath la studioul Audio TM din Timișoara. Materialul a fost mixat de Uțu Pascu. Grafica albumului este realizată de Alexandra Ardelean, iar fotografiile sunt realizate de Hannelore Moldoveanu. JazzyBIT a luat naștere în toamna anului 2011, urmând ca în primii doi ani de activitate să concerteze în cadrul celor mai renumite festivaluri de gen din România – Gărâna Jazz Festival, Câmpina Jazz Rock Festival, Festivalul Internațional de Jazz – Sibiu, Festivalul Internațional Studențesc de Jazz – Târgu Mureș, Roland Jazz Festival – Sângeorz-Băi, Timișoara Capital Jazz Festival, Alba Jazz Festival și Green Hours International Jazz Festival – București. Pe lângă acestea trupa a mai susținut concerte în Alba Iulia, Arad, București, Cluj, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Budapesta și Szeged (Ungaria)”, precizează Mihai Moldoveanu.
Biletele vor putea fi cumpărate la intrare și costă 25 Lei (cu CD “Touch the Sky” inclus) sau 15 lei (fără album). CD-uri pot fi cumpărate și separat la prețul de 20 Lei. Se vor putea comanda CD-uri și online, pe site-ul oficial al formației, unde “Touch the Sky” va putea fi ascultat gratuit începând cu 3 februarie, mai anunţă artiştii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!