Cititorii Tion ne-au semnalat că, deși lucrările de modernizare a Bd. Sudului și a fostei străzi Lidia între Calea Martirilor și sensul de la AEM au fost finalizate de aproximativ două luni, nici acum circulația troleibuzului 16 și a autobuzului E2 nu a fost readusă pe vechiul traseu.
„Cartierul Soarelui nu este deservit, motivul invocat de cei de la STPT fiind acela că Primăria Timișoara nu a recepționat lucrările. În momentul de față pentru a avea acces la mijloacele de transport, locuitorii cartierului Soarelui trebuie să se deplaseze până la Bd. Liviu Rebreanu, unde sunt nevoiți să aștepte într-o stație improvizată în ploaie ori soare. Am adresat o petiție în sfârșitul lunii Iunie Primăriei Timișoara cu întrebarea ce îi reține pe cei din primărie să recepționeze lucrările pentru a readuce mijloacele de transport mai sus amintite pe traseul normal. Nu am primit niciun răspuns”, ne-a transmis unul dintre cititorii Tion.
În replică, reprezentanții Primăriei Timișoara ne-au declarat că lucrarea de pe strada Mareșal Constantin Prezan, fostă Lidia, într-adevăr nu a fost recepționată și, la rândul lor, așteaptă un răspuns din partea constructorului.
„Am cerut constructorului să ne lase să introducem linia de troleibuz, așteptăm un răspuns. Pe strada Mareșal Constantin Prezan deocamdată nu putem face recepția, sunt zeci de neconformități și am cerut constructorului remedierea lor”, ne-au declarat reprezentanții municipalității.
Vă reamintim, lucrările în zonă au demarat încă din iulie 2020, lună în care Primăria Timișoara a predat amplasamentul constructorului. S-a lucrat cât s-a lucrat, a venit iarna, iar lucrările au fost reluate la jumătatea lunii martie 2021. A fost și pauză pe șantier, pentru că fosta administrație ar fi vrut să schimbe și o magistrală Colterm, dar noua conducere a Primăriei Timișoara a considerat că acest lucru nu este necesar.
Pe strada Mareșal Constantin Prezan, pe tronsonul Calea Martirilor – AEM, au fost promise patru benzi de circulație, câte două pe sens, trotuare și piste de biciclete. Proiectul mai include și două sensuri giratorii noi, la intersecția cu bd. Sudului și la cea cu str. Venus și Calea Urseni, amenajarea trotuarelor, a pistelor de biciclete, a locurilor de parcare și a spațiilor verzi.
Pe aceeași temă:
E2 și linia 16 nu mai ajung pe Bd. Sudului din cauza șantierului. Noile trasee
Trafic închis o săptămână pe str. Mareșal Prezan. Pe un tronson redeschis recent circulației
Trimite articolul
Xoare asteapta toti cei implicati, din Primarie, sa ne strangem cateva zeci de mii de oameni, in fata Primeriei, inainte de inceperea anului scolar, ca sa le cerem la unison, demisiile pentru incompetenta ? Ceasul ticaie, dar nu in favoarea lor ! Ne-am saturat de bajbaieli, de incompetenta, de minciuni si de alocari de sume irosite inutil, din bugetul local !
-
Asta ai putea-o face, dar nu inteleg rostul. Gandeste putin: primesti un apartament/casa modificat/a 80% dupa gustul fostului proprietar. Darami tot si il faci dupa cum vrei tu sau incerci sa mai repari ce se mai poate? Mai ales cand n-ai banii sa faci ce si cum vrei?
-
Răspunsul e ȘPAGĂ! A luat-o robu… șpriț vrea și el la oala cu smântână! Până atunci nu e conformitate!
Nu au iesit comisioanele cum trebuie. Dar masinile cum pot circula cu zecile de neconformitati si firobuzul sau autobuzul nu?!
Nu mai așteptați în ploaie ori soare după autobuze. Puteți să vedeți de acasă, de pe telefon când ajunge E2 sau 16-le în stație.
În aplicația nouă “csuki” aveți un tabel cu următoarele trei plecări din stație, ca pe panourile STPT. Doar ca astea din aplicație chiar funcționează, nu se tot schimbă din “5 min” în “20 min”.
Căutați după “csuki” în Google Play Store și încercați-o.
-
Nu asta ar fi problema. Si nici cele cateva sute de metri de mers pe jos. Ci faptul ca nici macar STPT nu a actualizat statiile/orarele. Statiile trebuie sa ghicesti pe unde ar fi
-
Asta cam așa e, dar dacă tot plec către stație (asta dacă o găsesc), măcar cu csuki știu când vine autobuzul și nu stau aiurea în stație să aștept în soare. Mai bine aștept acasă, la răcoare.
-
Mai bine l-ar intreba pe robu cat a fost comisionul!
-
Aia va roade pe voi..că a luat Robu tot și vouă nu va mai pica nimik..
-
Dar tie cat ti-a picat? Ti-a dat robu direct sau prin chisculita?
-
o sa iti spun dupa viitoarele alegeri locale.Te tin putin in suspans…:))
-
-
-
Lasa nene vrajeala cu Robu, au trecut 2 ani de cand a plecat. USR-isti iau acum comisionele, nu te mai preface ca nu stii. De-aia nu credem in gargara cu utilizarea mijloacelor de transport in comun in locul masinii, ca sunt unele cartiere care nu au mai vazut transport in comun de 2 ani si altele care nu l-au vazut niciodata.
Alo……Politia Locala….ca si ceteatean daca amendezi pe cineva in centru nu IMI CRESTI CONFRTUL !!! …Polist local daca dai amenzi unei firme care a spart sosea si nu reoarat-o sau obligandu-l sa o repare… ce sa vezi im ridici confortul….beep politia locala…..apropo ari vreun politist legal sub greuatatea de 110 Kg…eu unul nu!
-
Se fac drifturi pe B,dul Sudului, seara. In rest, constructorul ar trebui sa ude puietii abea plantati,pomii sunt toti uscati. Tot ei trebuie sa care cainii maidanezi cu care au venit. Sa stiti acum ca pana incepe scoala nu vedeti troleu.
Adevărul e că pe Lidia s-a lucrat incet și slab calitativ, denivelari in asfalt, canale care nu sunt la nivel… Strabag a lucrat românește…
OK, nu se poate pregatii pentru 16 ca e firobuz … DAR E2-u nu are nevoie de “linii”.
Macar daca ziceau ca nu vor sa faca, ca in Soarelui sta Lae si au ciuda pe el … mai intelegeam. Asa, e doar incompetenta pe paine.
Sau, cum am vazut ca mai nou merge Fritz pe santiere, poate e nevoie sa taie EL panglica, doar atunci se poate deschide linia 16 in siguranta.
Troleibuzele acelea sunt bombe cu ceas, mai lasatile si bagati autobuze normale ! Tot se dorea sa se scape de cabluri de pe stalpi…
nici troleibuzul 15 nu a revenit pe vechiul traseu.