Proiectul supus dezbaterii de către MAI face referire la trotinetele electrice. Autoritățile vor să stabilească vârsta minimă de la care poate fi condusă trotineta electrică pe drumurile publice, dar și tronsoanele de drum pe care este permisă circulația acesteia.
De asemenea, se dorește stabilirea clară a regulilor de staționare și oprire sau echipare și a obligației de purta cască de protecție. Cei de la MAI vin și cu propuneri de amenzi pentru situația în care normele nu sunt respectate. Acestea ar putea fi cuprinse între 870 și 1160 de lei.
Reprezentanții ministerului au publicat și un „meme” pe Facebook, prin care transmit că „trotineta pe trecerea de pietoni e ca «tramvaiul pe linia de BMW»”. Fac referire la un caz petrecut recent, când un șofer la volanul unui BMW a șicanat un vatman care conducea un tramvai în traficul din București.
La finalul articolului puteți vedea propunerile din proiectul MAI!
Tot mai mulți timișeni ajung la urgențe
Siguranța este extrem de importantă în timpul folosirii trotinetelor electrice, mai ales că un altfel de vehicul poate prinde o viteză destul de mare. Tot mai mulți „trotinetiști” sunt însă inconștienți și ajung la Urgențe cu fracturi destul de serioase, în special pe timp de vară.
Doctorul Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Timișoara, spune, pentru TION, că folosirea acestor trotinete nu impune un consult medical prealabil, iar unii dintre cei care le folosesc nu se protejează cu cască de protecție sau alt echipament destinat protecției articulațiilor mari. Un pacient a ajuns la urgențe după ce a făcut o criză de epilepsie când conducea o trotinetă electrică și a intrat într-un stâlp.
„Problema la trotinetele electrice este că dezvoltă o viteză de deplasare foarte mare, folosirea lor nu impune un consult medical prealabil. Am avut o situație în care un pacient cu epilepsie, folosind un astfel de mijloc de deplasare, a făcut o criză și, din păcate pentru el, a intrat în plin într-un stâlp de iluminat public, provocându-și leziuni destul de serioase. Din fericire, nu a intrat în grupuri de oameni, copii, deși acest pericol există permanent, nu doar pericolul de a se autovătăma, ci și un risc de a vătăma pe alții. Incidentul pentru el s-a finalizat cu bine”, ne-a declarat Grecu.
Foarte mulți timișeni au ajuns la Urgențe din cauza trotinetelor electrice. Din simplul motiv că nu folosesc cască de protecție și alte echipamente care să-i protejeze de o eventuală întâlnire cu asfaltul.
„Au fost oameni care au ajuns la urgențe din cauza accidentelor cu aceste trotinete. Este o problemă cu privire la mijloacele de protecție pe care le utilizează. O bună parte dintre cei care merg cu trotineta nu utilizează nici cască, nici mijloace de protecție la nivelul articulațiilor mari, în ciuda faptului că viteza este relativ mare”, ne-a mai spus șeful UPU de la Spitalul Județean Timișoara, spital care deservește întreg județul Timiș.
Ce spune proiectul MAI
Proiectul celor de la Ministerul Afacerilor și Internelor a fost pus deja în dezbatere publică. Reprezentanții ministerului au ținut cont de legislația altor țări care au reglementat deja circulația cu astfel de mijloace de deplasare. În România, în ultimii trei ani, au fost înregistate 192 de accidente în care au fost implicați cei care folosesc trotinete electrice. O persoană a murit, 37 au fost rănite grav, iar 156 au fost rănite ușor.
„Polițiștii din Timiș recomandă tuturor cetățenilor să aibă în vedere recomandările ce privesc circulația trotinetelor și să le respecte întocmai din momentul intrării în vigoare a reglementărilor legislative”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Principalele propuneri din proiectul MAI:
„1. Trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.
2. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Transportul pasagerilor este interzis.
3. Trotineta electrică oprită sau staționată pe partea carosabilă trebuie așezată lângă și în paralel cu marginea acesteia. Trotinetele electrice pot fi oprite sau staționate și câte două, una lângă alta.
4. Echiparea trotinetelor electrice care circulă pe drumurile publice cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente este obligatorie, fiind interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.
5. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani.
6. Nerespectarea normelor privind circulația trotinetelor electrice constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv de la 6 la 8 puncte-amendă, adică între 870-1160 lei.
7. Trotineta electrică este vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric”.
MAI a anunțat proiectul aflat în dezbatere în 16 ianuarie, cerând propuneri de la români până la sfârșitul săptămânii viitoare.
„Dacă aveți propuneri, sugestii și opinii referitoare la acest act normativ, le puteți trimite în termen de 9 zile la adresa dgj_transparenta@mai.gov.ro, în termen de zile calendaristice”, transmit reprezentanții ministerului pe pagina oficială de Facebook.
Trimite articolul
XCand vad ce aberatii contine articolul ma ingrozezsc! Dragi trotinisti, nu purtati casca pentru ca in cazul unui accident acestea se sparg si va intra in craniu bucati de plastic care va provoaca lezini grave ale creierului. In occident castile au fost interzise tocmai din acest motiv, in urma unor studii s-a descoperit ca in cazul unui accident caput preia impactul care transmite energia kinetica mai departe prin coloana care la randul ei o trimite spre picioare unde se disperseaza prin pantofi. Castile nu sunt deci necesare, sunt doar o chestie de marketing. Capul este foarte dur, deci nu va faceti probleme, ca sa intelegeti despre ce vorbesc, recent niste detinuti au evadat dintr-o inchisoare braziliana spargand cu capul un zid de beton armat gros de 40 cm!
Mergeti cu viteza maxima oricand aveti ocazia, acest lucru prelungeste viata bateriei si elimina riscul de accidente…se stie ca la viteze mari obstacolele nu au timp sa prinda (catch) vehiculul.
Un ultim sfat dar la fel de important, nu purtati nimic refectorizant (material care REFLECTA lumina)…adica o baga in ochii soferilor care, orbiti de fascicol , intra direct in voi!
Hai, viteza maxima si drum bun!
-
@realism: capul e atat de dur incat poate fi spart cu o lovitura de cot zdravana, sau chiar de pumn. Dar baga mare, dai cu capul in zidul de 40 cm grosime. Acel zid opreste glontul de AK47..
-
Bah tu esti ungur bhulan nu vezi ca bate phula de ei???Realism e orice dar idiot nu !!!!
-
-
Ce ai luat?!?!?! Vreau si eu…
Linia de BMW?!? What the actual duck?
-
E intre ghilimele.
Nu faceti ca in suedia,danemarca….???mai bine…?
Încă una din mulțimea de legi idioate din Romania în ceea ce privește circulația rutieră, si precis data tot printr un oug , exact ca oug ul 195 din 2002 adică daca facem un calcul simplu aritmetic , rezulta un oug vechi de 18 ani , care inca nu a ajuns în parlament, poate ajunge în următorii 18 ani , nu se stie , este vreme , atît ca doar de 18 ani produce efecte , si ce este foarte interesant , în 18 ani a fost ,, îmbunătățit,, cu inca ,, n ,, oug uri , care si ele așteaptă următorii 100 de ani sa ajunga in parlament .
Trotinetele si bicicletele trebuie sa circule pe trotoare. Daca-i trimiteti pe carosabil numarul accidentelor va spori. Pe vremea lui Ceausescu biciclistii aveau un fel de prmis de conducere care se obtinea in urma unei testari a cunostintelor minime de circulatie. Si nu erau nici pe departe atatea vehicule un trafic…
-
@Dan Coe Aceste trotinete au viteze asemanatoare cu scuterele, 30-40 km/h, mult mai mari decat viteza unei trotinete “de picior”
-
Nimeni nu te obliga sa mergi cu 30-40. Si masina are 140+.
-
Se orienteaza la legile din alte tari.
Trotinetele merg cu pana la 25/h. Legal. Deci merg mult mai repede decat bicicletele sau pietonii.
De aceea sunt trimisi pe strada, ca pericliteaza pietonii, biciclistii. Sa nu spun ca pe trotuar sau pista de biciclete sunt si multi copii sau tinerei, care inca nu cunosc bine legile circulatiei.
Insa li se cere in alte tari anumite reguli. Sunt tari unde este nevoie de asigurare (ca la scutere, motorete cinlindree mica, etc) Se cere casca pentru toti, nu numai la cei sub 16 ani, dealtfel si greu de verificat. Lise cere semnalizare la trotineta si se recomanda haine reflectorizante. Nu e admisa conducerea cu 2 persoane, cu alcool, droguri, etc.
Si sa stii ca de obicei se merge cu viteza cu trotineta. Si 25 km/h o ai imediat. Si o bici de curse, sau mai batoasa prinde pana la 40, asa ca comparatie, Si in alte tari au aia mai multa experienta, au avut multe accidente si stiu ce trebuie facut.-
Ce se vinde pe emag si media galaxy scrie 40 km/h la ele. Cele cu roti groase si sezut. 25 km/h au alea subtiri de tot, foarte mici
-
-
-
eo55 Nu vad nici o logica in a nu obliga pe orice care nu se afla intr-o cusca de otel sa poarte casca. Si nu din aia de 2 lei. In mod normal toti ar trebuii sa poarte.
In franta si suedia exista reglementari stricte pentru trotinete. In barcelona sunt interzise cu totul. In singapore daca nu circuli pe pista cu ea risti chiar inchisoare!
Este un fenomen global nou ce vine cu mari riscuri pentru siguranta traficului. Ar trebui interzise cu totul.
Dar noi facem legi care oricum nu sunt aplicate. Pentru ca nu avem politie!
Cate amenzi da politia rutiera pietonilor, cand an de an principala cauza a accidentelor cu cele mai multe victime, aproape 40% din total sunt din cauza INDISCIPLINEI PIETONILOR. Avem legi, avem statistici si….?? Tot cu radarul in papusoi sa amendam viteza. Restul de 50 de contraventii din codul rutier nu le baga in seama politia!
-
tu esti reincarnarea lui Lorin Fortuna?
-
Deci restul de 60% din accidente le fac soferii. E cam mult, nu crezi? Uita-te cate accidente fac soferii si omoara oameni nevinovati (marea majoritate nu respecta reguli de circulatie). Ei nu patesc nimic daca au un avocat bun.
Imi plac ca multi comenteaza sa fie interzise sau foarte strict reglementate. Dar uita ca oricat de buna e reglementarea e clar ca in Romania, unde toti parcheaza pe unde apuca si tot asa… nu conteaza prea mult.
Cat despre casca, clar ar trebuii sa fie obligatorie atat la trotinete cat si la biciclete.
Peste 90% din accidentele grave cu aceste vehicule se produc la cap.
Nota (casca):
Dar sa nu uitam ca pamantului ii este tot mai greu cu numarul mare de oameni, iar in lipsa unui razboi mare, selectia naturala e pe val in agenda politicului :).
Nu doar trotineta ci si bicicleta.
Ambele trebuiesc reglementate mult mai strict decat pana azi.
Cele.doua incurca circulatia oriunde apar.
-
Te incurca pe tine ca mergi cu 100+ la ora in oras, nu?
Se vede cat de bine stiu sa circule si o gramada de soferi care omoara oameni nevinovati doar pentru ca ei se grabesc si soseaua e doar a lor. De butonatul la telefon in timp ce conduci ce zici? Cati fac accidente din cauza asta?
Pînă cînd școlile nu vor reveni la a face într-adevăr educatie , pe toate planurile , începînd de la grădiniță si pina la clasa a 12 a , si ma refer aici si la ,, scolile ,, de soferi , inclusiv la examinarea pentru dobîndirea carnetului de conducere , pînă atunci este posibil orice , indiferent cîte reglementări vor fi , vorbim de piste de biciclete , oare există pe toate arterele , sînt semnalizare foarte vizibil , cu o vopsea stridența , sa sara in ochi , pînă nu se va face educatie adevarata , nu ce se face în ziua de azi , ma refer si la cei care trebuie sa aplice aceste reglementări, la selecția lor , la pregătirea lor , si nu numai la cea de specialitate , pina atunci evenimente rutiere vor fi , si vor fi mai multe , deoarece crește numărul de auto exponențial,nu putem opri cetățeanul sa aiba o masina , sau 2 sau 3 , cît il tine buzunarul , putem , eventual în zona centrală a orașelor sa interzim total circulația autovehiculelor , iar în ceea ce privește trotinetele , trebuie reglementate , dar reglementate cu cap , cu minte , cu gîndire , în viitor , si ma refer la următorii 3 sau 5 ani vor apărea noi mijloace de transport , revoluționare , inclusiv cele total autonome , ce sa facem , sa le interzicem pe toate ? , cum am spus , trebuie sa gîndim , dar trebuie si sa aiba cu ce sa gîndească cei care legifereaza , pînă acum , pe mine personal , inca nu m au convins , totul pleaca de la,educatie , si,se pare ca avem ceva carente la acest capitol , în rest , sa auzim numai de bine .
Cu trotinetarii trebuie procedat ca in carmaggedon cand ii intalnesti, asta pentru cine stie despre ce e vorba.
Articolul.. zice si el ce poate.. Problema e pe linie politica,, unde nivelul de inteligenta e mult sub linie!! Din BMW-eu problema se vede mai mult ca o molima,, deci trebuie eliminata! Mai sunt destui nascuti si conceputi pe bancheta din spate,, care vad o problema aici,, desi problema e in alta parte. O trotineta under 25km/ora egal cu o bicicleta. Eu merg cu bicla prin oras undeva la 25-30km/h si nu se panicheaza nimeni..sunt reguli, sunt norme pe unde pot sa merg si pe unde nu. De ce ar fi altfel la trotinelele mici? Pai merg aiurea, fac, dreg, sunt bezmetici..etc/… pai da! Este valabil si in trafic si in general in societatea noastra de azi, aceeasi atitudine anarhica, generata de lipsa aplicarii legii!!! Problema e in buzunarul politiei romane, nu ne trebuie nimic in plus, nu ne trebuie alte legi sau restrictii suplimentare! Sunt degeaba atata timp cat nimeni nu impune aplicarea legilor deja existente!
-
in romania lipseste respectul fata de cei din jur si asta zice tot