Lucrările pentru modernizarea străzilor din zona centrală au început în vara lui 2019, pe un areal destul de întins, de la Punctele Cardinale până la Podul Michelangelo și apoi spre primărie.
La începutul lunii septembrie 2019, primarul anunța că toate trotuarele vor fi pavate, pistele de biciclete se vor face pe trotuare și vor fi protejate cu garduri de parcările ilegale, iar în jurul copacilor vor fi puse grătare peste care se va putea călca și peste care se va putea trece inclusiv cu bicicleta.
Numai că Societatea de Drumuri Municipale, firma care se ocupă de reparațiile și întreținerea străzilor din oraș, nu a comandat la timp pavajul, astfel că trotuarele au intrat sparte în iarnă. S-au promis reparații provizorii, dar nu s-a făcut mare lucru și încă avem zone cu probleme: pe lângă primărie sau chiar pe str. Michelangelo.
Încă se lucrează la îngroparea cablurilor
„Trotuarele le vom repara de îndată ce putem. Este greu, știu, dar le vom repara de îndată ce putem. Deci, le vom face frumos de îndată ce putem. Erau de dus fire în subteran, s-a lucrat, până la venirea iernii s-a tot lucrat la ducerea firelor în subteran. Nu s-au terminat lucrările, unii operatori au terminat, alții nu. Și astă toamnă, până târziu s-a tot săpat (pe Michelangelo – n.r.), ăsta e motivul. În toată zona centrală trotuarele au rămas sparte pentru că s-a lucrat la ducerea cablurilor în subteran. Altfel ar fi fost reparate provizoriu încât să putem depăși iarna”, a explicat zilele acestea primarul Robu pentru TION.
Potrivit reprezentanților primăriei, pe str. Michelangelo încă se mai lucrează la introducerea cablurilor de curent în subteran, iar trotuarele vor intra în reparații abia când se va încălzi vremea. Se așteaptă așadar „temperaturile prielnice pentru a se putea interveni în forță”.
SDM cumpără pavaje, dar nu le montează
La 1 noiembrie 2019, edilul Nicolae Robu ne spunea că SDM încă desfășoară licitația pentru achiziția plăcilor de pavaj.
Conform unui anunț publicat pe SEAP abia în 11 noiembrie, SDM pune la bătaie între 1,7 și 3,8 milioane de lei cu tot cu TVA (800.000 de euro – n.r.) pentru „pavaje premium”. Vrea să încheie un acord cadru de furnizare „pavale pavaj premium, dimensiuni: 100x200x60 mm; 400x400x60 mm, inclusiv livrare și MONTAJ în localitatea Timișoara”.
Estimările celor de la SDM sunt că va fi nevoie de 15.000 – 33.000 metri pătrați de pavaje.
„Cerințe generale pentru toate tipurile de produse solicitate: 1. Pavele produse din beton, min. Clasa C25/30, prin vibropresare, cu agregate cu diametru maxim 16 mm (stratul de bază). 2. Pavele alcătuite din două straturi de beton: stratul de bază realizat cu agregate cu diametru maxim 16 mm și stratul de finisare/uzură realizat din amestec agregate speciale și supus unui proces de spălare. Montaj: Furnizorul trebuie să furnizeze și să monteze pavajele solicitate pe cel puțin 1.500 mp de suprafață/săptămână (7 zile calendaristice)”, se arată în anunțul de participare de pe SEAP.
Ofertele s-au putut depune până în 19 decembrie, iar o singură firmă a fost interesată, Elis Pavaje, cu sediul în județul Alba, care se descrie drept „liderul pieței de pavaje din România”.
Articole pe aceeași temă:
Trotuarele sparte din zona centrală așteaptă… pavajul
Trimite articolul
XCam mare diferenta la estimare de la 15000 la 33000 de metri patrati. adica dublu si ceva de la cel mai mic la cel mai mare. De fapt nu a verificat nimeni fizic de cat este nevoie ci au adaugat doua valori care sa acopere si bagatul in buzunare !
Robulica abia astept sa te vad plecat de la primarie!
sarakilor tot pe jos?
Executie de 10…22 zile (215 mp/zi), cu sau fara montat borduri, plata la 30…120 zile dupa executie??? Stire partiala …
Cu USR la primarie lucrurile astea vor fi istorie! Hai USR, sunteti cei mai buni!