Primul care a urcat pe scenă a fost Vio, la fel ca
şi data trecută. Parcă mai puţin
energic decât de obicei, dar suficient
încât să smulgă câteva hohote
de râs şi să încălzeazcă
publicul pentru ceea ce avea să urmeze. Costel a
continuat cu glumele sale despre sex, cu incursiuni
în istoria şi mitologia greacă. Una dintre
cele mai amuzante părţi ale monologului său
a fost despre cunoscutul joc „Monopoly” şi
despre cum acesta nu se poate niciodată încheia
cu bine. La final, Teo, care a venit la
Timişoara alături de iubita sa,
a gâdilat subtil orgoliul femeilor din sală
şi a făcut glume despre jandarmi şi
poliţişti comunitari. Toţi trei au amintit
într-un context sau altul despre iarbă, iar mare
parte dintre spectatori au plecat din club convinşi
că ciobanul din balada „Mioriţa”
obişnuia să se drogheze cu regularitate. Cu alte
cuvinte, am avut parte de o seară de miercuri
acompaniată de râsete şi aplauze. Pe data
viitoare!
Trupa Deko a făcut spectacol
Miercuri seara, în faţa clubului The Note se
făcuse o coadă imensă. Deşi show-ul
celor de la Deko ar fi trebuit să înceapă
la ora 21, pe la 22 fără ceva publicul
încă mai aştepta să intre. Teo statea
vesel la intrare şi împărţea bilete.
Înauntru era cald, la bar era înghesuială.
<A onclick="return open_window( http://media.tion.ro/bildserie/tion/Trupa_Deko_a_facut_spectacol_/index.shtml , SERIE ,950,770)" href="about:blank"><IMG height="13" alt="Trupa Deko a facut spectacol " src="http://www.aradon.ro/bilder/icons/kamera.gif" width="13" border="0" /></A>
Citiți principiile noastre de moderare aici!