Costel, Vio şi Teo fac parte din Deko de 6 ani, de pe vremea când stand-up-ul românesc era la începuturi, era privit cu scepticism şi nu avea foarte mulţi fani. De-a lungul vremii însă şi-au construit un public fidel şi au ajuns să umple cu uşurinţă un club, chiar şi într-o seară din mijlocul săptămânii. Dar pentru asta au muncit şi au învăţat să-şi cunoască publicul. “Un băiat postase la un moment dat un mesaj pe un forum, indignat că e deja la al treilea show de stand-up şi încă nu a câştigat niciun ban. Eu nici măcar nu îmi mai amintesc primele noatre 50 de show-uri. Se câştigă bani din stand-up, însă trebuie să munceşti pentru asta”, spune Teo.
Comediantul fără public, ca peştele fără apă
Băieţii de la Deko nu repetă în faţa oglinzii, nu au luat lecţii de actorie şi nu se consideră actori. “În stand-up importantă este relaţia pe care o ai cu publicul. Actoria e ca şi cum ai merge pe un scuter mic cu echipament complet de protecţie, iar stand-up-ul e ca şi cum te-ai urca pe un motor în pantaloni scurţi şi tricou. Nu ai cum să le compari”, adaugă Teo.
Conform membrilor trupei, ei se adresează unui public cu vârste cuprinse pe undeva între 16 şi 35 de ani, deschis la minte şi capabil să le guste glumele. Glume care mai sunt presărate, uneori, cu înjurături. “Noi atunci când înjurăm o facem pentru că aşa este natural. Pe scenă vorbim exact ca în viaţa reală, suntem naturali”, mai spune Teo. De fapt, cei trei comedianţi se joacă cu realitatea. O analizează cu umor şi o livrează publicului sub o succesiune de glume, fie ele despre femei, bani şi, foarte rar, politică.
Deko pleacă în turneu
Primul spectacol din cadrul turneului naţional al băieţilor va avea loc la Timişoara, joi seara, în clubul Irish Time din Complexul Studenţesc (fostul Le Dome). Va începe la ora 21, iar preţul unui bilet va fi de 20 de lei, cu reducere 18 lei pentru studenţi. Mai apoi băieţii vor ajunge în numeroase oraşe din ţară, printre care Reşiţa, pe 17 octombrie, Arad pe 18 octombrie şi Lugoj, pe 19 octombrie. De asemenea, Deko plănuieşte să îşi deschidă luna viitoare un club de stand-up comedy în Bucureşti, unde să aducă trupe din întreaga ţară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!