Trupa Opus a luat fiinţă în primăvara anului 2001 în localitatea Lugoj din judeţul Timiş. După lansarea pe plan local au urmat o serie de concerte în toată ţara: la Festivalul Open-Air Rock de la Periam Port, Top T Buzău, Rock in Bistriţa, Sfântul Gheorghe Rock Nights şi Studentfest Timisoara.
Formaţia abordează un stil alternativ cu influenţe stoner-hardcore. Textele pieselor reprezintă o critica aspră la adresa societăţii. De-a lungul vremii, componenţa trupei s-a schimbat, iar la ora actuala în Opus activează din Denis Budău (chitara), Cristian Creţu (chitara-bas), Alexandru Csorba (tobe) şi Adrian Petrache (vocal). Formaţia Opus a apărut şi pe compilaţia „Manifest yourself no.10”, cu piesa „Absurd”, alături de trupe precum Aria Urbană, I Hate Mondays, Eloise, Mauser, Fingering Joanna si Frozen Dusk.
În luna februarie a acestui an, componenţii formaţiei Opus au înregistrat şase piese, care vor forma cel de-al doilea album al trupei. Lansarea oficială a acestuia este preconizată a avea loc în luna mai, după care trupa va întreprinde un turneu de promovare prin ţară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!