Italianul, P.A.E, de 49 de ani, în calitate de asociat unic si administrator al societăţii E Pata Trade, din Timişoara, în calitate de asociat unic si administrator al unei societăţi comerciale din Timişoara, în perioada 2006-2007 a efectuat achiziţii, respectiv livrări intracomunitare, constând în telefoane mobile din Italia şi Luxemburg , în valoare totală de 19.777.460,42 lei, fără a înregistra în contabilitate documentele contabile aferente acestor activităţi comerciale.
În plus, în data de 10 ianuarie 2008, societatea a achiziţionat de la o societate comercială din Luxemburg telefoane mobile şi componente telefonice în valoare de 1.039.433,76 euro, tranzacţie ce nu a fost înregistrată in evidenţa contabilă a societăţii.
Ca urmare a analizării probelor existente la dosar şi prejudiciului calculat, poliţiştii din cadrul Serviciului de investigare a fraudelor al IPJ Timiş au propus declinarea competenţei şi au trimis dosarul la DNA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!