Joi, 19 iunie, de la ora 18, în Salonul Vega din incinta Bastionului Theresia va avea loc lansarea celui mai recent volum al scriitorului Mircea Tomescu, romanul “Luisa”, apărut la Editura Gordian, 2014. „Manierat, distins și discret, dl Mircea Tomescu are o imagine de aristocrat rătăcit într-un timp și într-o țară cu care face eforturi să se potrivească. Are 81 de ani și un spirit fără odihna: citește, scrie, pictează, călătorește, ascultă muzică, urmărește emisiuni sportive… Toate acestea îl fac să-și refuze tihna și lentoarea pe care le implică de obicei viața unui octogenar”, subliniază Doru Botoiu, organizator al evenimentului. Despre carte va vorbi scriitorul Marcel Tolcea.
La aceeași oră, Registrul Urbaniștilor din România – Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest decernează Diploma de Excelență în Domeniul Regenerării Urbane „pentru promovarea creativității în mediul universitar românesc și ridicarea calității vieții urbane”. Laureat este Grupul FOR condus de arh. Oana Simionescu și arh. Alexandru Cozma.
Primul volumul de poeme al sculptorului Bata Marianov, “Serenada pentru surzi”, va fi lansat joi, 19 iunie, la ora 19, în spațiul Cafe Text Bastion al Bibliotecii Județene Timiș.
În exact același moment, la câțiva pați distanță, în Galeria Pygmalion din Casa Artelor ( str. Augustin Pacha nr. 8) se va deschide expoziția de grafică ”Alb și Negru”, organizată de Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest în colaborare cu Direcția pentru Cultură Timiș, proiect coordonat de prof.dr. Adriana Lucaciu. Creațiile studenților-artiști vor fi prezentate de lect.dr. Gabriel Kelemen.
Și tot atunci, în Galeria Jecza (Calea Martirilor 51/52-53) are loc vernisajul expoziţiei ”The Flesh of Things. Un-painting the Romantics”, care „pune faţă în faţă doi artişti clujeni, aparţinând unei generaţii încă tinere, dar dovedind maturitate tehnică şi consistenţă conceptuală”, subliniază curatorul Bogdan Iacob. Expoziția artiștilor Dan Măciucă și Veres Szabolcs va rămâne deschisă la Jecza Gallery în perioada 19 iunie – 1 septembrie, precizează Andrei Jecza.
Citiți principiile noastre de moderare aici!