Turnul de Apă din cartierul Iosefin, botezat „Castelul de Apă”, ar fi trebuit să fie unul dintre reperele de infrastructură în anul în care Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii. Lucrările începuseră în anul toamna anului 2021 și ar fi trebuit să fie gata în 15 luni, deci undeva pe la începutul anului 2023. La un an de când ar fi trebuit inaugurat, însă, Primăria Timișoara este în situația de a căuta un nou constructor, după ce, în urmă cu câteva luni, a fost reziliat contractul cu primul.
„Au fost probleme cu constructorul. Acesta nu și-a îndeplinit condițiile contractuale, având întârzieri majore, iar contractul a fost reziliat. Documentația pentru achiziție e pregătită și odată cu noul buget, va fi transmisă către ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice – n.r.) pentru a lansa licitația de reluare a lucrărilor”, au explicat, pentru Tion, reprezentanții Serviciului Comunicare al primăriei.
Primul constructor ar fi executat aproximativ o treime dintre lucrările pe care s-a angajat să le facă.
Turnul trebuie să treacă printr-o transformare serioasă
Monumentul industrial de pe strada Gh. Barițiu, cu înălțimea de 52 de metri, a fost ridicat în 1914, ca un „frate geamăn” al celui din cartierul Fabric, construit cu doi ani înainte. S-a făcut după planurile inginerilor Janos Lenarduzzi și Richard Sabathiel, contrasemnate de Stan Vidrighin, care era inginer-șef al Timișoarei. Atât turnul din Iosefin, cât și cel din Fabric puteau aproviziona orașul cu apă timp de patru ore.
După ce s-a vorbit timp de mai mulți ani despre reabilitarea Turnului de Apă din Iosefin, primăria lansase în iulie 2021 licitația pentru desemnarea unui firme care să execute lucrările necesare. A fost depusă o singură ofertă, a asocierii formate din firmele Alca European Foundss SRL – Research Consorzio Stabile Societa Consortile a Responsabilita Limitata, în valoare de 7,59 milioane de lei cu tot, cu TVA. Cu această asociere a fost semnat și contractul câteva luni mai târziu, în septembrie. După alte două luni, lucrările erau executate la 10%.
Potrivit contractului, Turnul de Apă urma să treacă printr-o transformare serioasă, astfel încât, după 15 luni, să își deschidă porțile pentru vizitatori într-o condiție foarte bună, cu noi finisaje, o cafenea, o sală de expoziții, un foaier și o sală de activități culturale. Poate cea mai importantă modificare o reprezenta introducerea unui lift în interior. În plus, trebuia demolat și gardul existent și amenajate o rampa de acces, gradene de beton și o copertină.
Proiectul de reabilitare are finanțare prin Granturile SEE 2014-2021 din Programul Ro-Cultura și este implementat de către Primăria Municipiului Timișoara și Asociația Prin Banat. De altfel, la finalul reabilitării, turnul ar trebui să ajungă în administrarea Asociației prin Banat, care plănuise peste 100 de programe cu scop educativ și de informare pentru reanimarea întregului cartier.
Primăria ar putea intra și în posesia „geamănului” din Fabric
Nu este secret faptul că primăria încearcă să intre și în posesia Turnului de Apă din cartierul Fabric. În această ordine de idei, în decembrie 2022 a fost emisă și o hotărâre de consiliu local (HCL 615/2022) prin care s-a solicitat o hotărâre de guvern pentru trecerea clădirii de str. Samuil Micu nr. 16 de la Statul Român la Municipiul Timișoara.
Turnul a aparținut patrimoniului Timișoarei odată cu darea în folosință, în anul 1914, dar a fost trecut în patrimoniul Statutului Român în anul 1969. În 1974, statul a dat dreptul de administrare Muzeului Banatului, care a renunțat la el nu după mult timp. Astfel, un an mai târziu, administrarea acestuia este preluată de către Fabrica de Tricotaje „1 Iunie”, iar de atunci situația a rămas neschimbată. În octombrie 2023, viceprimarul liberal Cosmin Tabără anunța că preluarea de către municipalitate pare mai ușor de realizat, după ce cei de la „1 Iunie” au cerut renunțarea la dreptul de administrare a clădirii.
„Fabrica «1 Iunie» ne anunță acum, prin adresa 474/09.10.2023, că renunță la dreptul de administrare și că solicită radierea din evidența Direcției Fiscale. Prin urmare, Primăria Municipiului Timișoara trebuie să continue toate demersurile necesare pentru obținerea proprietății depline a acestui monument istoric. Știu că acest lucru nu e posibil a se rezolva peste noapte! Dar eu personal mă angajez să sprijin toate măsurile ce se impun pentru preluarea acestui obiectiv în patrimoniul Timișoarei”, spunea, în octombrie, viceprimarul Cosmin Tabără.
Trimite articolul
XSe lupta fritz pentru cuibul de gaozarii
-
Mitica, ai dormit azinoapte ?
-
Dar ce exact trebuia sa faca? A facut o licitatie, au castigat unii cu cea mai buna oferta, nu au respectat contractul, ii schimba. Astia sunt pasii legali, nu primarul face legile.
-
Cand ai zis asta la o situatie similara dar cu altii “la conducere”? Ah, daca sunt “ai nostri” e cumva, daca sunt “ai lor” e altcumva. Userismul e o boala grava…
-