Primăria Timișoara a reușit abia la doi ani de la publicarea linei tinerilor norocoși care primesc terenuri pentru casă din patrimoniul orașului să aprobe în consiliul local lista finală cu numele acestora. În 27 martie 2019 aleșii au adoptat un proiect cu tabelul nominal ierarhizat după punctaj al solicitanților de teren conform Legii 15/2003 și atribuirea parcelelor validate.
Detalii, AICI!
Tinerii norocoși trebuie să meargă acum la primărie și să depună următoarele documente: declarația de proprietate, să spună că nu au avut sau nu dețin în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii de locuințe proprietate personală, atât în Timișoara, cât și în alte localități (în cazul în care este vorba de soț și soție, ambele persoane trebuie să o depună), extrasul de cont cu depozitul bancar cu suma de 40.000 de lei sau echivalent, cartea de identitate în original și copie xerox pe care trebuie să fie trecute datele de contact (telefon, adresă e-mail etc.).
Parcelele au fost repartizate deja punctual solicitanților din tabelul nominal adoptat în 27 martie, repartizarea făcându-se de către Comisia pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 15/2003. Vorbim despre 44 de suprafețe de 252 mp și alte 84 de câte 276 mp.
Conform hotărârii, tinerii au fost anunțați și în scris, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire asupra datei, orei și locului unde trebuie să se prezinte pentru preluarea parcelei, precum și asupra documentelor pe care trebuie să le prezinte.
Atenție! Cine nu merge cu documentele amintite la primărie pierde terenul promis. „Nu se admit reprezentanți”, spun ferm cei din PMT.
Vă reamintim, au prins câte o parcelă gratis actuali angajați în primărie, dar și Sanda Greblă, adusă în primărie pe un post călduț de consilier personal al primarului.
Fiul Rodicăi Aurelian, șefa de la Resurse Umane din primărie, este pe locul 130, iar locul 132 este ocupat de Cătălin Iapă, consilierul primarului Nicolae Robu, în timp ce city managerul Robert Kristof este pe locul 149. Desigur, unii dintre ei ar putea prinde un teren, în condițiile în care alți tineri probabil nu au așteptat doi ani după primărie și și-au cumpărat o locuință.
Ca să beneficieze de terenurile din zona Ovidiu Balea, tinerii trebuiau să aibă domiciliul în Timișoara, să nu aibă mai mult de 35 de ani și să depună o garanție de aproape 10.000 de euro, pentru a dovedi că au cu ce să înceapă lucrările la casa mult-dorită.
Reprezentanții municipalității îi cheamă nominal pe tinerii norocoși la primărie, dar în zile diferite.
Astfel, în 7 mai, la ora 10, sunt așteptați să meargă la cam. 103A următorii:
1 Paius Mihai-Andrei
2 Ganciov Paul Rafael
3 Neag Daniela-Ioana
4 Nagy Ibolya
5 Birdean Angela Iolanda
6 Moş(Sandu) Claudia-Radiana
7 Macovei Mihaela-Elena
8 Coman Cosmin
9 Negrea Cristiana Maria
10 Stan Cosmin Constantin
11 Iova Iulia Loreta
12 Moldovan Carmina-Loredana
13 Marcu Titus-Alexandru
14 Mustăţea-Neneşteanu Loredana
15 Contra Cătălin-Cristian
16 Vinţan-Fenyvesi Eniko
17 Meroniuc Andrei
18 Sulu Cristina
19 Strain Ana-Maria
20 Cornea Felicia-Cornelia
21 Gubincsik Norbert Daniel
22 Hogman Marinela-Cristina
23 Marincu Octavia
24 Dragomir Vasile
25 Botez Alexandru-Valentin
26 Chira Claudiu-Ciprian
27 Coneac Adriana
28 Comănici Andrei-Cristian
29 Mănescu Nicoleta Silvia
30 Paşca Octavian
31 Borcsi Gabriela Violeta
32 Constantin Florina-Corina
33 Moisă Petru Adrian
34 Bacalu-Cerna Cecilia-Rodica
35 Ungheanu Andreea-Bianca
36 Kiraly Claudia
37 Paşcalău Andreia
38 Rusu Alina
39 Iova Raluca-Florina
40 Crancu Claudiu-Marian
41 Dămean Adina-Estera
42 Hehn Robert-Florinel
43 Strătilă Andrei
În 8 mai, tot la ora 10, sunt așteptați la camera 103A următorii solictanţi:
44 Tripşa Damaris
45 Bordeaşu Constantin
46 Toader Corado-Dacian-
47 Scarlat Carla-Amalia
48 Lăcătuş Sebastian-Lucian
49 Socol Flavius-George
50 Munteanu Roxana-Mirabela
51 Marcu Emanuel
52 Dănilă Mădălin-Constantin
53 Pănuş Bogdan
54 Neagoe Dorin-Florin
55 Vâţ Cristian-Marcel
56 Zorlenţan Doru
57 Chifan Iasmina
58 Popescu Radu-Florin
59 Pavel-Dură Florina
60 Murărescu Cristian-Gigi
61 Tomescu Ştefan
62 Calancea Slviu
63 Jorz Gabriel
64 Păcurariu Cătălin
65 Bâja Bogdan
66 Pahomi Nicolae
67 Frumosu Cristina-Alexandra
68 Taşcău Constantin
69 Cuc Simona
70 Cristea Codruţa-Cornelia
71 Rusu Ion
72 Pârvuţ Rafaela
73 Stîngu Olivia-Nicoleta
74 Ursachi Petru-Dorin
75 Ciupercea Andra-Patricia
76 Urdă Cristina
77 Stănilă Andreea
78 Tripa Laura
79 Adamescu Florin-Adrian
80 Bucătariu Ionela-Cecilia
81 Vigh Alexandra-Adela
82 Dragoş Diana
83 Tabacu Iulia-Maria
84 Cristea Marius-Traian
85 Ştefan Orlando
86 Filipovici Alexandru
În 9 mai, tot la ora 10, sunt așteptați la cam 103A următorii:
87 Anton Ştefan
88 Moise Dorin-Marian
89 Farkas Alexandra
90 Covată Roman
91 Farcas Maria-Simona
92 Simionescu Marius-Ionuţ
93 Goanţă Mirela-Florica
94 Chesoan Ioan-Liviu
95 Jaramani Tamer
96 Petrescu Oana
97 Grigoraş Darius Daniel
98 Cut Eduard-Vasile
99 Suciu Alexandra-Diana
100 Vese Patricia
101 Miklos Arthur-Robert
102 Cheţan Alexandru Cătălin
103 Cheţa Vlad-Raul
104 Pitău Andreea-Anca
105 Botaş Victor-Adrian
106 Borşa Iuliana-Cristina
107 Brînduşan Marian-Nicolae
108 Zăgrean Ovidiu
109 Glăman Andrei-Şerban
110 Stanciu Mihai-Dan
111 Fogaş Alin-Sebastian
112 Iştoc Daniel-Adrian
113 Borcoş Andrei-Alexandru
114 Fogaş Cătălin-Sergiu
115 Mureşan Elena-Monica
116 Nicorici Diana-Maria
117 Chesnoiu Ana
118 Mailat Marcel-Angelo
119 Tănasă Constantin
120 Banu Tiberiu Paul
121 Filip Cristian
122 Horduna Denisa-Alexandra
123 Airoai Cosmin-Florin
124 Ursoiu Andrei-Ioan
125 Greblă Sanda
126 Tătar Mihai
127 Ghiţun Cristian-Florin
128 Sandu Iulian-Andrei.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/lista-finala-a-tinerilor-care-primesc-terenuri-gratuite-de-la-primarie-aprobata-exact-la-doi-ani-de-la-publicare/2223087
Citiți principiile noastre de moderare aici!