Formaţia bănăţeană a fost neprogramată din cauza unei datorii faţă de divizionara secundă Jiul Petroşani. Paradoxal, echipa din Valea Jiului a fost neprogramată la rândul ei din cauza unei datorii pentru un jucător. „Jiul are să ne dea o sumă de bani, cam 300.000 de euro, noi i-am reclamat, iar ei au fost sancţionaţi tot cu neprogramarea. Noi trebuie să plătim nişte bani pentru Teuşan celor de la Petroşani, ei au făcut memoriu şi noi am fost sancţionaţi cu aceeaşi pedeapsă”, a spus Iancu la un post tv. „Sumele sunt aproape egale şi se compensează între ele, trebuie doar să fie depuse documentele de contestaţie şi lucrurile se vor rezolva. Nu este nici o problemă gravă”, a mai spus acesta. Decizia va intra în vigoare, dacă „Poli” nu va rezolva această problemă până în săptămâna în care începe returul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!