Accesul spectatorilor la eveniment va fi permis începând cu ora 18. Cei care doresc să vină cu maşina, au la dispoziție o parcare publică gratuită de aproximativ 3.000 de locuri în partea dreaptă a drumului judeţean dintre centura oraşului şi aeroport, la circa 200 de metri de intrare. De asemenea, sâmbătă, în ziua mitingului aerian, Regia Autonomă de Transport Timişoara va suplimenta cursa Expres 4 care va circula din 15 în 15 minute pe ruta Bastion – Aeroport şi retur. În zona destinată spectatorilor vor fi amenajate spaţii de alimentaţie publică, unde se vor putea servi mâncare şi băuturi răcoritoare.
Începând cu ora 19, pe cer vor evolua piloţii Forţelor Aeriene Române care vor fi prezenţi cu escadrila de elicoptere şi cu avioanele militare MIG21. Piloţii de la Formaţia ASALT vor face acrobaţii, iar în premieră va fi prezent şi singurul avion biplan de acrobaţii din România, Skybolt of Romania. În plus, la final, Iacării Acrobaţi vor evolua alături de Jurgis Kairys, pilotul lituanian care este o adevărată legendă a acestui sport.
Spectatorii vor putea asista și la un show incendiar cu formaţia „tribut AC/DC”, The Rise of The City King (The R.O.C.K) din Bucureşti.
Organizatorul evenimentului Timişoara Air Show 2017 este Aeroportul Internaţional Timişoara, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Aeriene, al Consiliului Judeţean Timiş, al Asociaţiei Patronale a Aeroporturilor din România, precum şi al altor instituţii publice şi societăţi comerciale.
Traficul aerian se va desfăşura conform orarului obişnuit, însă pasagerii sunt rugaţi să ia în calcul faptul că pe traseul până la aeroport vor fi amplasate mai multe filtre de poliţie pentru dirijarea traficului, astfel încât să îşi aloce suficient timp pentru a ajunge la ora potrivită pentru formalităţile de îmbarcare.
Articole pe aceeași temă:
Primele informatii despre Timisoara Air Show 2017
Citiți principiile noastre de moderare aici!