Motivul, susţine conducerea patinoarului, îl reprezintă temperaturile foarte ridicate anunţate pentru următoarea perioadă, care fac imposibilă păstrarea gheţii în condiţii optime.
Inaugurat pe 7 decembrie 2012, patinoarul a fost realizat la iniţiativa Primăriei Municipiului Timişoara, cu sprijinul unei firme internaţionale.
În cele două luni şi jumătate aproape 10.000 de iubitori ai sportului în aer liber s-au distrat în parcarea din Piaţa 700, patinoarul devenind aproape neîncăpător pe durata vacanţei de iarnă. Aşa cum era de aşteptat, cei mai numeroşi şi entuziaşti clienţi au fost familiile şi copiii, ei fiind principalii beneficiari ai patinoarului şi ai promoţiilor speciale.
Organizatorii au în vedere realizarea şi a altor evenimente în aceeaşi locaţie, din dorinţa de a se implica mai activ în viaţa comunităţii şi de a diversifica pentru timişoreni gama de opţiuni pentru petrecerea timpului liber.
Distractie pe gheata in parcare: s-a deschis patinoarul din Piata 700!
Citiți principiile noastre de moderare aici!