Premiera săptămânii la Cinema City din Iulius Mall este pelicula „Saga Amurg: Eclipsa” („Twilight: Eclipse”), SUA 2010. Regie: David Slade. Distribuţie: Kristen Stewart, Taylor Lautner, Robert Pattinson. Reprezentaţii: vineri, luni-joi: 15:00, 17:30, 20:00, 22:30, sâmbătă, duminică: 12:30, 15:00, 17:30, 20:00, 22:30.
Din cauza unor crime misterioase din Seattle şi a unui vampir care caută răzbunare (Victoria), Bella se găseşte încă o dată în pericol. În mijlocul acestor întâmplări, Bella este forţată să aleagă între iubirea sa pentru Edward şi prietenia cu vârcolacul Jacob – ştiind că alegerea sa ar putea să izbucnească o luptă eternă între vampir şi vârcolac. Împrejurările însă îi apropie pe Edward si pe Jacob şi duc chiar la o alianţă între vampiri şi vârcolaci. Bella suferă neputând raspunde iubirii lui Jacob, dar trebuie să-şi urmeze pasiunea – să fie împreună cu Edward oricât de mare ar fi preţul pe care trebuie să-l plătească. Pentru asta însă trebuie să rupă legăturile cu lumea oamenilor, pas pentru care nu este încă pregătită. În bătălia finală pentru păstrarea secretelor, într-o lume în care creaturile mitologice sunt la fel de reale în Forks, Washington, ca orice alt rezident al orăşelului permanent întunecat, duşmani de moarte se aliază cu un singur scop: viaţa Bellei Swan. Absolvirea liceului se apropie şi Bella mai are o singură decizie de luat: viaţa sau moartea. Dacă vor reuşi să-i învingă pe vampiri şi ce se va hotărî Bella să facă vom afla din ecranizarea celui de-al treilea volum din seria Twilight.
Tot la Cinema City din Iulius Mall mai rulează pelicula „Shrek pentru totdeauna” („Shrek forever after after”), avanpremieră, animaţie, SUA, 2010. Regie: Mike Mitchell. Distribuţie: Cameron Diaz, Eddie Murphy, Mike Myers. Reprezentaţii: 3D dublată: vineri -duminică: 20:20, varianta 3D subtitrată: vineri-duminică: 22:15.
După ce te-ai luptat cu un dragon malefic, ai salvat o prinţesă frumoasă, dar şi regatul socrilor tăi, ce mai poţi tu să faci, ca un căpcăun adevărat ce eşti? Păi, dacă te cheamă Shrek, ce altceva, decât să ajungi un soţ cuminte şi devreme acasă. În loc să mai bage în sperieţi sătenii, aşa cum avea obiceiul s-o facă înainte, Shrek se mulţumeşte acum să dea autografe pe furcile acestora. Cum de i-a pierit răgetul? Tânjind după zilele în care se simţea ca un căpcăun „adevărat”, Shrek e ademenit să semneze un pact cu şmecherul şi alunecosul Rumpelstiltskin. E aruncat, astfel, într-o versiune alternativă şi complet cu susul în jos a regatului Far Far Away, unde căpcăunii sunt vânaţi, Rumpelstiltskin este rege, iar Shrek şi Fiona nu s-au întâlnit niciodată. Acum, stă în puterile lui Shrek să întoarcă lucrurile aşa cum au fost, ca să-şi salveze prietenii, să-şi facă lumea înapoi, aşa cum era, şi să-şi recâştige unica iubire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!