Nebunia creată prin chemarea la Direcţia Fiscală a Primăriei Timişoara a marii majorităţi a proprietarilor de locuinţe din Timişoara, pentru a dovedi că şi-au făcut asigurarea obligatorie pe imobilul deţinut ar putea să nu se mai repete. Aceasta dacă Parlamentul României va adopta o propunere legislativă iniţiată de Federaţia Asociaţiilor de Locatari din Timişoara – FALT. Mai precis, este vorba de introducerea unei obligativităţi a transmiterii de către societăţile de asigurări a listelor cu proprietarii care şi-au făcut asigurări către primăriile de domiciliu. În acest moment, obligaţia transmiterii acestor date nu există.
Petru Olariu, conducătorul FALT, şi Gheorghe David, senator de Timiş, au anunţat vineri depunerea unui proiect de modificare a cadrului legislativ din domeniul asigurării locuinţelor.
“Această poliţă este o taxă, nu o asigurare. Am văzut ce s-a întâmplat şi am cerut ajutorul parlamentarilor pentru schimbarea legii. Sperăm că oamenii nu vom mai fi umiliţi. Nu e normal ca cetăţeanul să fie nevoit să dovedească faptul că a fost corect. Acest mod de a rezolva problema este inadmisibil, mai ales acum când tehnica permite realizarea de baze de date şi comunicarea facilă între cei ce trebuie să aplice o lege”, a declarat Petru Olariu, împuternicit FALT.
Conform acestuia, valoarea primei de asigurare obligatorie ar trebui să fie stabilită diferit în funcţie de zona de risc seismic sau de inundaţii unde îşi are domiciliul persoana respectivă. „Oricum, cu 10.000 de euro cât primeşti pe poliţa obligatorie nu poţi să îţi ridici o casă, este o altă taxă, nu o asigurare”, a mai spus Olariu.
Gheorghe David a anunţat că propunerea legislativă de schimbare a Legii 260 din 2008, prin care se cere introducerea obligativităţii transmiterii la primării a tuturor bazelor de date cu cei cu poliţe semnate, inclusiv a celor facultative, va deveni realitate încă din această vară.
„În termen de 30 de zile calendaristice de la perfectarea contractului de asigurare, societăţile de asigurare să transmită informaţiile către autorităţile administraţiei publice locale. Pentru ca o asemenea obligaţie să devină efectivă considerăm că se impune şi instituirea unei sancţiuni în cazul nerespectării noii prevederi”, se arată în motivaţia senatorului. Societăţile de asigurări vor fi sancţionate de la 10.000 lei la 50.000 lei dacă nu vor respecta acest amendament”, spune propunerea senatorului de Timiş.
Mai precis, modificarea Legii 260, cea care introduce asigurările de locuinţe obligatorii, prevede introducerea în cadrul legal a obligaţiei firmelor de asigurări de a prezenta la primării listele actualizate lunar cu proprietarii de case care au semnat o poliţă, fie că este vorba de una facultativă fie că este una obligatorie. În acest moment bazele de date nu sunt transmise la primării decât de PAID – Pool-ul de asigurare împotriva dezastrelor naturale, organismul care reuneşte firmele care emit poliţe obligatorii de asigurare a locuinţei. În acest moment legislaţia prevede că dacă proprietarul are încheiată o poliţă facultativă nu mai trebuie să-şi facă şi una obligatorie. Iar lista cu cei care au poliţele facultative nu a fost transmisă la primării, lucru de care s-a plâns inclusiv şeful Direcţiei Fiscale Timişoara, Adrian Bodo.
Scandalul imens a pornit la Timişoara atunci când departamentul condus de Bodo a transmis invitaţii de prezentare la sediul Direcţiei Fiscale cu copii după poliţele de asigurare pe adresele a 140.000 de timişoreni. Activitatea la ghişee s-a blocat total atunci când toţi aceşti oameni au venit speriaţi să prezinte documentele solicitate.
FALT protesteaza impotriva modului umilitor de verificare a asigurarii locuintelor
Citiți principiile noastre de moderare aici!