Nenorocirea l-a lovit fulgerător pe Ioan Strugari, sâmbătă noaptea, când primele semne de paralizie s-au făcut simţite. De atunci, medicii Spitalului Judeţean Timişoara se ocupă secundă de secundă de el, dar rămân în continuare rezervaţi asupra şanselor sale de supravieţuire. Ioan Strugari se află acum într-o rezervă a spitalului, unde i se asigură mediu steril.
„Teatrul Naţional Timişoara îşi exprimă recunoştinţa faţă de medicii de la Spitalul Judeţean Timişoara care de mai multe zile sunt clipă de clipă alături de colegul nostru, actorul Ioan Strugari, în lupta lui pentru viaţă. Este important pentru noi toţi că prin profesionalismul şi interesul lor îi oferă o şansă în plus”, transmite, în numele TNT, secretarul literar Codruţa Popov.
Părinţii tânărului actor şi colegii lui de la teatru sunt zi şi noapte în spital alături de el şi se roagă pentru viaţa lui. „Suntem cu adevărat impresionaţi de eforturile pe care medicii de la secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean, profesorul Maxim şi toţi colegii dumnealui, le fac pentru Ioan. S-au ocupat extraordinar de el. Au stat continuu lângă el şi au reuşit să-l stabilizeze. Ne-au încurajat, spunându-ne că Ioan e tânăr şi organismul său are resurse să lupte cu boala. Există însă şi riscul să rămână paralizat. Este terifiant. Noi însă credem că Ioan e puternic şi că va învinge boala. El e perfect conştient şi chiar încearcă să comunice cu noi”, ne-a relatat Ion Rizea, directorul adjunct al Naţionalului.
Printre spectacolele în care timişorenii l-au aplaudat pe actorul Ioan Strugari se numără „Visul”, „Offside”, „Romeo şi Julieta” şi „Oraşul nostru”.
S.P.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!