La sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, bicicliștii timișoreni s-au trezit cu indicatoare care le interziceau accesul pe vehiculele pe două roți prin centrul istoric al Timișoarei. Străzile Alba Iulia, Piața Victoriei, strada Mărășești, Piața Unirii, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, dar și alte străduțe pietonale din Cetate au devenit impracticabile pentru bicicliști, care sunt nevoiți să meargă pe lângă biciclete.
Decizia luată de Comisia de circulație din cadrul primăriei a creat foarte multe nemulțumiri. Potrivit primarului Nicolae Robu, mulți pietoni s-au plâns că sunt deranjați de viteza cu care circulă bicicliștii prin zonele pietonale. Așa a ajuns primarul Timișoarei să inventeze sintagma „bicicliști răi”.
Care sunt trăsăturile unui „biciclist rău”? Este neserios la şcoală ori la locul de muncă, după caz, teribilist, lipsit de respect, cârcotaş în general, nu înţelege că nu are ce căuta pe bicicletă în centrul Timişoarei şi implicit nici decizia autorităţilor locale de a interzice accesul bicicliştilor în zonele pietonale. Este definiţia dată de Nicolae Robu.
„Bicicliştii răi sunt: iraţionali; neserioşi la şcoală, dacă sunt elevi, la facultate, dacă sunt studenţi, la locul de muncă, dacă sunt angajaţi, indiferent de profesia lor; nerespectuoşi cu semenii – pietoni, şoferi sau alţi biciclişti; teribilişti; incapabili să înţeleagă că prezenţa lor printre pietoni în zonele de loisir, implicit aglomerate – Piaţa Victoriei, str. Mărăşeşti, str. Alba Iulia, Centrul Istoric – ar produce pentru aceştia disconfort şi chiar pericol; incapabili să înţeleagă că ar fi deplasat – de altfel, aşa ceva nici măcar nu permite legea! – să se marcheze piste de biciclete prin zone ca cele menţionate (…), zone protejate; neobiectivi, cârcotaşi în mod strident faţă de eforturile care se fac de către municipalitate pentru ca ei să aibă condiţii cât mai bune de folosit bicicleta”, a scris Robu pe Facebook după interzicerea pedalatului prin Cetate.
Câți „bicicliști răi” au prins polițiștii locali prin centrul orașului în ultimul an? Peste 500 au fost amendați, iar alte câteva sute s-au ales cu… avertismente. Bugetul local „s-a îmbogățit” cu peste 360.000 de lei, adică puțin peste 80.000 de euro.
„Polițiștii locali au aplicat, din luna septembrie 2015 și până în prezent, un număr de 801 sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002, bicicliștilor care au circulat în zona centrală a orașului, unde sunt indicatoare care interzic acest lucru. Dintre acestea, 517 sunt sancțiuni cu amendă, cuantumul ridicându-se la 365.865 de lei”, au explicat reprezentanții Poliției Locale pentru tion.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!