Poliţia a fost anunţată prin telefonul de urgenţă 112 despre trupul care plutea pe Bega în zona podului Michelangelo şi a fost scos în zona Cessena.
Din primele cercetări se pare că nu ar fi vorba de un om al străzii, bărbatul fiind îmbrăcat bine. O echipă de criminalişti s-a deplasat la faţa locului şi au încercat să stabilească identitatea bărbatului şi dacă este vorba de o sinucidere sau dacă acesta a fost omorât.
UPDATE. Dispărut de două săptămâni
Poliţiştii au consultat baza de date cu persoanele dispărute în ultimele zile şi au constatat că semnalmentele bărbatului descoperit plutind în Bega corespund cu cele ale lui Viorel C. de 41 de ani, dispărut pe 9 noiembrie. Ei au luat legătura cu concubina bărbatului dispărut, care a fost chemată să identifice persoana decedată.
Femeia l-a recunoscut pe concubinul ei şi a povestit că bărbatul căzuse în depresie şi a dat în patima alcoolului, iar în 9 noiembrie l-a găsit pe o bancă de pe malul canalului Bega din zona Badea Cârţan. „Era foarte supărat, a zis că nu vine încă acasă şi mi-a dat telefonul mobil să i-l duc la încărcat. Pentru că nu a revenit acasă, m-am întors după aproximativ două ore, dar el nu mai era pe bancă. M-am gândit că s-a întâmplat o nenorocire şi am anunţat poliţia”, a spus concubina bărbatului. Acesta era angajat al Regiei Autonome de Transport Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!