Totul s-a petrecut în sala 165 în care sunt pe rol cauze civile. Reprezentanţii Tribunalului Timiş spun că, la un moment dat, între două cauze, un bărbat s-a ridicat în picioare şi i-a cerut judecătoarei să îl lase să spună ceva. S-a arătat nemulţumit de faptul că are de recuperat un imobil şi, înfăşurat în drapelul Romaniei, pe care îl stropise cu combustibil, a vrut să-şi dea foc. În câteva secunde jandarmii care se aflau în sală au reuşit să îl potolească pe individ.
Potrivit judecătoarei Ramona Ioţcovici, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş, bărbatul nu avea niciun proces pe rol în sala respectivă. Emilia Fânaţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş, ne-a declarat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 49 de ani, de cetăţenie română, domiciliat în Austria. Acesta s-ar fi aflat la sediul instanţelor pentru un proces care treneaza de cativa ani, în legătură cu un imobil. La un moment dat, a început să strige şi să ameninţe că-şi va da foc. Jandarmii au intervenit, l-au reţinut şi l-au amendat cu 300 de lei.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!