Accidentul s-a produs în momentul în care șoferul vinovat, un tânăr de 19 ani din Reșița, a vrut să vireze la stânga în intersecția dintre Calea Bogdăneștilor și Calea Circumvalaţiunii. Nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de bărbatul de 42 de ani și au intrat în coliziune.
„B. Andrei, de 19 ani, din Reşiţa, a condus un autoturism pe Calea Bogdăneştilor, iar la intersecţia cu strada Calea Circumvalaţiunii a efectuat virajul la stânga fără să acorde prioritate de trecere unui alt autoturism care se deplasa regulamentar, intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului autoturismului care circula regulamentar, J. Laurenţiu, de 42 de ani, din Germania şi a M. D., în vârstă de 11 ani, din Timişoara, pasager în autoturismul menţionat anterior”, spun cei de la IPJ Timiș.
Polițiștii au deschis acum o anchetă și îl cercetează pe bărbat pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!