Incidentul s-a produs luni după-masă la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Jabărului din Lugoj. Bărbatul de 80 de ani, spun anchetatorii, vroia cel mai probabil să se sinucidă în momentul în care a fost lovit de trenul care circulă pe relația Timișoara-Simeria. El este cunoscut ca făcând parte din rândurile oamenilor străzii din Lugoj și consumă frecvent alcool pe străzile orașului.
Bătrânul a fost lovit în plin de locomotivă însă, ca prin minune, inima lui mai bătea în momentul în care echipajul de ambulanță a ajuns la el. Medicii au reușit să îl stabilizeze și, după ce a fost transportat la spitalul din Lugoj, a fost transferat la Timișoara, aici unde medicii încearcă să îi salveze viața. Starea bătrânului este însă critică, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele lui de supraviețuire.
Sursa: redesteptarea.ro
Foto: redesteptarea.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!