Accidentul s-a petrecut în 29 iunie, în jurul orei 4 dimineața. Căruțașul, un tânăr de 22 de ani, mergea să cosească iarbă, iar la un moment dat, pe un drum comunal din localitatea Cenad, l-a acroșat cu atelajul pe biciclist. Cel pe două roți nu purta vestă și niciun alt element reflectorizant, spun polițiștii.
Tânărul de 19 ani a fost aruncat la pământ de pe bicicletă și inițial părea că nu a suferit nicio rană. I s-a făcut rău apoi și a fost transportat la spital pentru investigații medicale și tratament. Medicii au descoperit că viața îi este pusă în pericol și au decis să îl ducă în sala de operație. Starea biciclistului s-a deteriorat însă și, în jurul prânzului, a decedat.
Polițiștii timișeni fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!