„Proiectul de reabilitare termică a blocurilor din Timișoara avansează cu succes”, anunță reprezentanții primăriei. Ar fi vorba despre intrarea în etapa finală a reabilitării blocului de pe strada Sirius, nr. 32. Aici, lucrările au fost finalizate și a început procesul de recepție.
15 din 68
În total, prin programul de reabilitare termică derulat de Primăria Municipiului Timișoara – început de fosta administrație – sunt cuprinse 68 de blocuri. Peste 8.000 de timișoreni locuiesc în cele 3.400 de apartamente ale acestora. Fosta administrație, însă, nu reușise să atragă ofertanți, multe licitații fiind reluate de mai multe ori. Astfel, a fost schimbată soluția tehnică și proiectele au înaintat.
„A fost o provocare să deblocăm programul dar acum timișorenii care locuiesc în peste 500 de apartamente simt beneficiile. După reabilitare, pierderile de căldură se apropie de cele de la blocurile noi. Rând pe rând, blocurile incluse în program sunt gata. Avem în execuție, în diverse etape, 32 de blocuri, iar 15 sunt finalizate”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Acesta s-a întâlnit recent și trei asociații de proprietari din blocuri incluse în program:
• Blocul de pe Splaiul N. Titulescu nr. 10 A va intra în curând în etapa de recepție. Locatarii susțin că facturile la încălzire s-au redus iar confortul termic este mai mare pe timp de vară;
• Pe Bd. Dragalina nr. 31-37, lucrările, în valoare de peste 3 milioane de lei, vor fi finalizate în această vară;
• Pe strada Gh. Lazăr nr. 36, partea interioară a lucrărilor este finalizată, iar reabilitarea completă va fi gata în următoarele 2-3 luni.
Proiectele de reabilitare beneficiau de finanțare prin POR 2014 – 2020. Pentru că cele mai multe nu au fost finalizate până la termenul de 31 decembrie 2023, s-a pierdut o importantă parte a finanțărilor. Trecerea acestora pe noile programe ale ADR Vest este ceva mai complicată, fiind condiții suplimentare de eligibilitate, astfel că primăria le continuă – cel puțin până găsește o altă sursă – pe bugetul local.
Citiți principiile noastre de moderare aici!