În autoturismul marca Skoda se afla o familie, respectiv cei doi părinți și fetița lor. În urma accidentului, femeia a fost transportată la spital, fiind ușor rănită. Pe lângă faptul că din căruță lipsea căruțașul, polițiștii sosiți la fața locului pentru a ancheta cazul au mai avut parte de o surpriză. La un moment dat, chiar în timpul cercetărilor, calul, care părea grav rănit, s-a ridicat, s-a eliberat din hamuri și a luat-o la goană. Polițiștii au luat-o pe urmele animalului şi au început să îl caute, prin ploaie, pe câmpurile din apropiere, dar până la ora relatării acestei ştiri nu reuşiseră să îl găsească. Ei urmează apoi să îl caute pe proprietar, care va fi tras la răspundere pentru că și-a lăsat animalul nesupravegheat.
Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să stabilească modul în care a ajuns calul să provoace acest accident.
Cal omorat pe sosea, in apropierea Timisoarei
UPDATE. În cele din urmă, polițiștii au găsit calul pe un câmp din apropierea locului în care s-a produs accidentul, însă din nefericire acesta era mort. Stăpânul animalului este din localitatea Pădureni și este proprietarul unei ferme. Bărbatul a declarat că nu știe cum a ajuns calul în localitatea Șag, deoarece el îl lăsase la fermă, neînhămat la căruță.În cauză se vor face cercetări pentru a fi trasă la răspundere persoana vinovată pentru producerea accidentului, care va fi nevoită să suporte și daunele materiale. În cazul în care victima accidentului va avea nevoie de zile de spitalizare, atunci se va deschide și un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!