Calendarul este distribuit instituțiilor, acele instituții care joacă un rol în conservarea acestor clădiri ori a monumentelor istorice.
„Am emis un calendar cu legislație, face parte dintr-o campanie de informare pe care o derulăm în acest an, în care să arătăm problemele patrimoniului. Sunt câteva imagini care arată că mai avem mult până să ajungem la un nivel acceptabil de conservare a acestui patrimoniu. Încercăm să-l distribuim instituțiilor cu care colaborăm pe zona patrimoniului. A fost distribuit și la primărie și a fost foarte bine primit, eu aveam temeri că demersul ar putea fi înțeles nepotrivit. Nu-i un calendar pe care să-l vrei neapărat pe perete. L-am dat tuturor actorilor cu care noi colaborăm în zona patrimoniului”, spune Sorin Predescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș.
În calendar puteți vedea clădiri scorojite, cu fațada degradată și distrugerea până la dispariție a elementelor decorative, cu o etichetă, la fel ca pe pachetele de țigări, unde scrie simplu: „Nerespectarea legislației dăunează grav patrimoniului”. La fiecare pagină sunt și articole din lege. Calendarul mai include și imagini cu un monument din care a mai rămas doar soclul sau alte anomalii pe lângă care trecem zi de zi…
Citiți principiile noastre de moderare aici!