Legea 393 din 2004 privind Statutul aleşilor locali spune că pentru absenţe nemotivate la mai mult de trei şedinţe ordinare consecutive de consiliu calitatea de consilier local încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului. Iar consilierul Ciprian Jichici, ales pe listele PNL, ar putea să îşi piardă mandatul cu câteva luni înainte de expirare din cauza absenţelor. Din procesele verbale ale şedinţelor de consiliu local, care sunt publice, fiind postate pe site-ul Primăriei Timişoara, reiese că Jichici a absentat de la ultimele două şedinţe ordinare de anul trecut, din noiembrie şi decembrie 2011, la care se adaugă cea de la finele lunii ianuarie a acestui an, de la care alesul a lipsit din nou, dar ultimul proces-verbal nu apare încă pe site-ul municipalităţii. La acestea se adaugă absențe la ședințe extraordinare și ședințe pe comisii.
Iar acestea nu sunt cazuri izolate. Preşedintele grupului PNL a absentat la o treime din şedinţele Consiliului Local Timişoara de la începutul mandatului său din 2008, la 20 din 60 de ședințe după contabilizările celor de la primărie. Dacă ţinem cont de faptul că într-un an se organizează 12 şedinţe ordinare, câte una pe lună, putem concluziona că alesul a lipsit… mai bine de un an şi jumătate.
Liberalul Ciprian Jichici este la primul său mandat de consilier local şi este chiar preşedintele uneia dintre cele mai importante comisii de specialitate a CLT, Comisia pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu.
Jichici s-a remarcat în mandatul său în special prin contrele pe care le-a avut cu primarul Gheorghe Ciuhandu pe diferite proiecte de hotărâre sau proceduri de lucru. De altfel, ultima din ele a avut loc chiar în şedinţa extraordinară de consiliu local convocată marţi pentru aprobarea bugetului, când edilul l-a atenţionat să mai treacă pe la plen…
„Veniţi din an în Paşti pe aici şi atunci aveţi o problemă cu formatul în care primiţi materialele. Veniţi mai des pe la consiliu (…)”, i-a atras atenţia Ciuhandu. În replică, Jichici a afirmat în plen că multe dintre şedinţe sunt convocate „după ureche”, cu doar câteva zile înainte.
Consilierul Ciprian Jichici spune că, înainte de a discuta despre încetarea mandatului său, cei de la primărie ar trebui să se uite în propria ogradă şi să respecte legea.
„Nu ştiu dacă sunt la un pas de a-mi pierde mandatul pentru că nici măcar una dintre şedinţele de consiliu nu a fost convocată potrivit prevederilor Legii 215, articolul 39, aliniatul 3. În mod normal ar trebui să primim o convocare în scris cu cinci zile lucrătoare înainte şi ordinea de zi, ceea ce nu se întâmplă. Primarul şi secretarul dispun la discreţie convocarea acestor şedinţe, ba e şedinţă ordinară, ba extraordinară, nu există nicio rigoare. Eu sunt om de afaceri, am deplasări internaţionale pe care le organizez cu şase-opt luni în avans, domnul primar ar trebui să înţeleagă că mai sunt oameni care chiar au treabă în oraşul ăsta. Discutăm de o crasă nerespectare a legii”, ne-a declarat Jichici. El susţine că de cele mai multe ori este convocat la şedinţe telefonic, iar lucrurile se schimbă de pe o zi pe alta.
Liberalul crede că primarul Gheorghe Ciuhandu urmăreşte de fapt să îi închidă gura pentru că este unul dintre cei mai vocali consilieri.
„E bizar ceea ce se întâmplă, probabil că ceea ce se urmăreşte este să i se închidă gura consilierului local Ciprian Jichici, cred că ceea ce se doreşte e intimidarea mea, mai ales că unul dintre cele mai mari tunuri ale primăriei, afacerea Heaven (n.r. – închirierea bazei sportive din zona stadionului fără respectarea legii, caz care a dus la prejudicierea bugetului local cu aproape 228.000 de euro potrivit DNA, şi trimiterea în judecată a fostului şef de la Patrimoniu, Nicuşor Miuţ, şi a altor angajaţi ai primăriei pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi alte infracţiuni), urmează să se pună pe rol, eu fiind printre cei care nu au votat în acel caz. Mi se pare cel puţin bizar, în condiţiile în care nici măcar o şedinţă nu a fost organizată conform legii administraţiei locale. E foarte posibil să ajungem în instanţă şi atunci vom vedea cine are probleme pe litera legii”, a conchis consilierul Ciprian Jichici.
Rămâne de văzut cine pleacă şi cine va răspunde în faţa legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!