Stejarul imens de lângă buticul din zonă s-a prăbuşit peste trotuar, peste drum şi pe un colţ din prelata magazinului. Un sens de circulaţie a fost blocat, traficul fiind deviat pe celălalt sens. Un echipaj de la Secţia 2 Poliţie s-a deplasat la locul incidentului, pe strada Arieş.
Vânzătorul de la butic a povestit că arborele, foarte bătrân, pur şi simplu s-a rupt şi a căzut. „Eram în magazin şi am auzit zgomotul. Nu a bătut vântul, nimic, s-a rupt pentru că era foarte bătrân şi putrezit la rădăcină. Am avut noroc că nu a căzut pe mine. Am ieşit din butic şi am fugit când am auzit că pârâie”, îşi aminteşte tânărul care vinde la magazinul din apropierea semafoarelor de la Spitalul Judeţean. Din fericire incidentul s-a petrecut la o oră când nu era foarte mare circulaţie şi nu a fost nimeni rănit.
Pompierii au intervenit pentru a tăia stejarul, pentru degajarea carosabilului şi a trotuarului, dar au fost solicitaţi şi muncitorii de la Drufec. Intervenţia a fost dificilă din cauza faptului că arborele a căzut peste mai multe cabluri, pe care le-a doborât la pământ.
Doua masini strivite de un copac la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!