Horia Cristian susţine că, astfel, numărul accidentelor rutiere provocate de şoferii beţi vor scădea. Persoanele aflate în stare de ebrietate nu se vor putea urca din nou în maşină după ce vor fi prinse de poliţiştii de la Rutieră. Deputatul liberal propune ca toate persoanele prinse la volan sub influenţa alcoolului să fie reţinute pentru 24 de ore.
Amendamentul făcut de parlamentarul PNL de Timiş este discutat în aceste zile în comisiile din Camera Deputaţilor şi ar putea fi adoptat în scurt timp.
Horia Cristian nu este singurul parlamentar care a luat în vizor, în această perioadă, persoanele care obişnuiesc să consume alcool. Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor a aprobat, săptămâna aceasta, în unanimitate, iniţiativa legislativă a deputatului independent Tudor Ciuhodaru, potrivit căreia pacienţii care ajung în serviciile de urgenţă în urma intoxicaţiei etilice trebuie să deconteze costurile spitalizării. Persoanele care ajung la urgenţă „în urma excesului etanolic” în mod repetat, fie vor deconta cheltuielile de spitalizare, fie vor presta muncă în folosul comunităţii, fiind consideraţi neasiguraţi, a afirmat parlamentarul.Acest proiect a fost deja adoptat de Senat şi urmează să fie dezbătut de plenul Camerei Deputaţilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!