Cristian susţine că se afla în centrul Timişoarei pentru a distribui pliante prin care încearcă să îi sensibilizeze pe trecători să doneze o carte, când a fost abordat de doi poliţişti comunitari.
„Am încercat să ne continuăm acţiunea „Donează o carte”, acţiunea noastră veche, prin care am strâns deja 2.000 de volume, şi le-am donat. Încercam să distribuim fluturaşi cu această acţiune, Poliţia Comunitară ne-a acostat şi ne-a spus că nu avem autorizaţie pentru această acţiune”, a spus parlamentarul.
Deputatul de Timiş susţine însă că avea dreptul de a distribui aceste pliante chiar şi fără autorizaţie, deoarece a început campania electorală şi există o Hotărâre de Guvern care îi dă dreptul de a distribui fluturaşi electorali chiar şi fără autorizaţie. Dacă înainte de campanie această acţiune era o simplă acţiune de donare de cărţi, acum, că a început campania, este una electorală, spune Cristian.
Agenţii comunitari nu fost sensibilizaţi de explicaţiile deputatului şi, pentru că Horia Cristian nu avea buletinul la el, au decis să îl ducă la secţie cu maşina poliţiei pentru a-l identifica. „Eu le-am spus că există o Hotărâre de Guvern care spune că a început campania electorală şi pot să distribui materiale. Dânşiiau insistat că acţiunea este ilegală şi au dorit să mă legitimeze. Din păcate, n-am actele la mine. Şi atunci, dânşii au fost hotărâţi să mă ridice cu maşina Poliţiei Comunitare să mă ducă la sediu pentru identificare”, a mai povestit Horia Cristian.
Poliţiştii se pare că s-au speriat de faptul că deputatul anunţase presa.
„Şi, în momentul în care au constatat că eu nu renunţ şi nu cedez la presiunile lor şi am continuat să distribui materiale în faţa lor şi că vine presa, au dat nişte telefoane şi au plecat”, a mai spus Cristian.
Deputatul susţine că, înainte de acest incident, a mai fost oprit în Piaţa Libertăţii de alţi doi agenţi comunitari, care au fost însă mai „concilianţi”.
„S-a întâmplat ca în romanul lui Orwell. Mai un pic şi o să fie interzis să mai citim cărţi, darămite să le mai cumpărăm sau să le donăm”, a concluzionat Cristian.
Deputatul avea nevoie de avizul Comisiei de ordine publică
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliţiei Comunitare Timişoara, Daniela Seracin, deputatul avea nevoie de avizul autorităţilor locale pentru a împărţi pliante în centrul urbei, după cum prevede o hotărâre de consiliu local: „Conform Legii electorale, reprezentanţii partidelor au dreptul să facă publicitate electorală fără aviz în această perioadă dacă fac campanie pentru unul dintre candidaţi. În acest caz, este vorba de o altă acţiune, era nevoie de avizul Comisiei de ordine publică. Era un grup mare, agenţii aveau tot dreptul să facă verificări. Agenţii au încercat să aplaneze conflictul izbucnit şi i-au dat un avertisment domnului deputat”, a precizat Seracin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!