În urma rezultatelor obținute la barajele susținute la tabăra de pregătire a Lotului Naţional Lărgit de Informatică al României de la Râmnicu Vâlcea, elevul Vlad Rochian, clasa a X-a, de la Liceul Teoretic G. Moisil Timișoara, a fost selectat in lotul reprezentativ al României pentru Olimpiada Internațională Pluridisciplinară “Tuymaada”, care va avea loc in luna iulie în Yakutsk, Republica Saka, Federația Rusă.
Vlad s-a calificat și în Lotul Naţional de Informatică Restrâns de la Severin, unde se vor alege elevii pentru alte concursuri internaționale de informatică. Vlad Rochian a obținut, de asemenea, medalia de aur la Olimpiada Naţională, în 2014.
În 2013, el a obținut medalia de aur la Olimpiada Națională de Matematică și bronzul la cea la Informatică. La Turneul Internațional de Informatică Shumen a fost distins cu medalia de argint.
Citiți principiile noastre de moderare aici!