El este primul român care a primit titlul de Membru Distins al Comisiei Tehnice (DMTS). Titlul a fost acordat de către Laboratoarele Bell în cadrul unei ceremonii la Paris. „DMTS este o titulatură foarte înaltă, se acordă pe viaţă şi au fost necesare eforturi importante pentru a atinge această performanţă. Este o mare onoare să obţin acest titlu. Îţi dă posibilitatea să cunoşti cercetători, top manageri, să te implici în noi produse, direcţii. Îţi deschide noi orizonturi”, a declarat Cătălin Chiţu.
Distincţia a fost acordată pentru munca depusă de angajatul timişorean al companiei în domeniul optic, al aplicaţiilor video şi pentru soluţiile tehnice ingenioase aplicate în diverese proiecte client prin implementarea de tehnologii de ultimă oră (ex. video conferinţă, video telefonie, video streaming etc.). „Acest titlu reprezintă un câştig important pentru companie confirmându-ne faptul că avem o echipă de profesionişti de calibru mondial în Centrul de competenţă R&D din Timisoara. Specialiştii de aici lucrează pe tehnologii relevante pentru clienţii noştri şi care constituie o prioritate pentru Alcatel-Lucent la nivel global, precum: LTE, Optică şi Aplicaţii. Vom continua să investim în cea mai importantă resursă a noastră – resursa umană.”, a declarat Raoul Ros, Preşedintele Alcatel-Lucent Europa de Sud-Est
Programul „Membru Distins al Comisiei Tehnice” al Alcatel-Lucent recunoaşte excelenţa tehnică şi înalta performanţă în cercetare şi dezvoltare (R&D) şi premiază persoanele merituoase cu un titlu tehnic agreat la nivel mondial – „DMTS”. Acest titlu este conferit pe viaţă de către Laboratoarele Bell în urma unei atente analize a profesionalismului manifestat şi a contribuţiilor tehnice de excepţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!