Timișoara a cunoscut un val de noutate în domeniul teatral, nu doar prin apariția multor teatre de tineret, cât și prin construirea și restaurarea spațiilor destinate spectacolelor. Dintre acestea amintim sala modernă a Electric Theatre și spațiul deschis din piața Sf. Gheorghe, precum și Sala 2 a Teatrului Național.

Cultura și arta s-au regăsit mereu în viața de zi cu zi a locuitorilor din capitala Banatului, dar reprezentanții cei mai de seamă ai acestui an au fost Teatrul Național de Stat Timișoara, Teatrul German de Stat Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Auăleu Teatru, Teatrul Studențesc Thespis, Teatrul Labirint Asylum și, bineînțeles, Teatrul de Păpuși Merlin.

Teatrul Național de Stat Timișoara, o istorie „incendiară”

Teatrul din Timișoara apare menționat pentru prima dată în procesul verbal al consiliului comunal german din luna mai 1753. Teatrul și-a deschis porțile pentru prima dată în anul 1761. În 1795, la parterul clădirii funcționau un restaurant și o cafenea. Un an mai târziu a ars într-un incendiu…

Revoluția din 1848 a avariat puternic atât orașul, cât și teatrul. Din această cauză, în 1851 a fost nevoie de renovări. La 1 mai 1880, seară în care era programată o reprezentație de gală, un alt incendiu a cuprins teatrul. Doar o parte din garderobă, un pian și o bibliotecă au putut fi salvate. Cel de-al doilea incendiu a cauzat falimentul teatrului, clădirea fiind ulterior cumpărată de municipalitate. Porțile acestuia au fost redeschise în octombrie 1920. La mai puțin de o lună după acest eveniment, a venit cel de-al treilea incendiu.

În 1923, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, au început lucrările de reclădire. Stilul adoptat de celebrul arhitect a fost unul bizantin-român. Pentru a crește capacitatea de audiență, s-au luat 23 de camere din clădirea hotelului Ferdinand. Lucrările de reclădire au fost finalizate în 1928, iar la redeschidere au participat și membri ai Casei Regale. Inaugurarea Teatrului Național, ca instituție publică de spectacole dramatice în limba română, a avut loc în seara Crăciunului din 1945, printr-un spectacol regizat și interpretat de celebra actriță Lilly Bulandra.

Teatrul German de Stat Timișoara, inaugurat cu mare fast

Pentru prima dată se menționează prezența unor actori în oraș în 1746, iar șapte ani mai târziu se autorizează susținerea de reprezentații artistice de către o trupă germană de teatru aflată în turneu. În perioada 1852-1870 se desfășurau stagiuni întregi cu spectacole vieneze venite în turneu în Timișoara.

Secția germană a Teatrului de Stat Timișoara a fost înființată în 1953, inaugurată cu mare fast, cu spectacolul Die Karlsschueler (n.r. Elevii școlii de cadeți), de Heinrich Laube. Cinci ani mai târziu, Secția germană se desprinde de Teatrul de Stat și devine Teatrul German de Stat Timișoara, iar sala de spectacole este vechea încăpere a fostului teatru „Franz Joseph”.

În perioada postbelică, teatrul a fost afectat atât de ideologia Partidului-Stat, care cerea spectacole cu un conținut care să susțină ideile și valorile sistemului comunist, cât și de emigrarea multor germani din România, fapt ce scădea dramatic numărul spectatorilor și actorilor. Ulterior, din colectiv au făcut parte creatori importanți precum Radu Afrim, Radu Alexandru Nica, Alexander Hausvater, László Bocsárdi, Alexandru Dabija, Yuri Kordonsky, Clemens Bechterl, Silviu Purcărete, Niky Wolcz, scenografii Dragoș Buhagiar, Velica Panduru și Helmut Stürmer, actorii Miklós Bács și Sorin Leoveanu, coregrafii Florin Fieroiu și Răzvan Mazilu.

Actualmente, Teatrul German de Stat Timișoara este finanțat de Municipiul Timișoara, produce în jur de șase spectacole în fiecare stagiune, iar numărul spectatorilor anual este în medie 10.000 de oameni. Persoanele care nu cunosc limba germană pot urmări reprezentațiile artistice prin intermediul traducerii simultane, audio sau supratitrare. Anual, teatrul organizează Festivalul Internațional de Teatru de Tineret în Limba Germană, iar începând din 2009 și Festivalul European de Teatru „Eurothalia”.

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, o istorie de peste 60 de ani

Existența unei secții maghiare în cadrul Teatrului de Stat Timișoara apare într-un decret datat din anul 1953. Independența este consemnată pentru prima dată în 1957, iar din 1990 acesta poartă numele cunoscutului dramaturg Csiky Gergely.

În urma Revoluției din 1848, teatrul timișorean a întâmpinat o stagnare a evoluției, prin impunerea unor limite administrative și a cenzurii. În 1852, însă, capitala Banatului a fost cucerită de trupa lui Szabó József, readucând teatrul în prim-plan. Trupele și-au reluat turneele, unele cu mai mult succes decât altele, publicul timișorean fiind destul de deschis la inovație și alegeri riscante de repertoriu, însă mereu așteptând reprezentații de calitate.

Membrii Ansamblului de teatru de pe lângă Primăria Timișoara și actorii trupei lui Jódy Károly au înființat trupa Teatrului Maghiar de Stat. În 3 mai 1953 a avut loc inaugurarea, în aceeași sală în care activează și în prezent și teatrul maghiar și cel german (n.r. sala de bal a fostei Városi Vigadó). Trupa a fost întemeiată de Balogh Piroska, Bakos László, Baranyi Béla, Bertalan Magda, Boka Erzsébet, Csengeri Ica, Dancsó Mihály, Hornok Rozália, Josan Emil, Kriszter Béla, Krizsán András, László Gyula, László (Kasnya) Ilona, Pataky Tibor, Péter János, Péter Anna (sufleur), Rappert Károly, Szabó János (costumier), Temesváry Gitta, Tóth János, Várady János și Zádor Böske. Aceștia au încântat și publicul timișorean și cel din diverse localități maghiare, purtându-și spectacolele cu căruțe, camioane sau chiar ambarcațiuni pe canalul Bega.

Teatrul Maghiar de Stat, precum și celelalte teatre naționale, au fost puternic afectate de anii ’80. Repertoriul se constituia din puține spectacole, majoritatea comedii ușoare, spectacole muzicale și de cabinet. Accentul nu era pus pe calitate, ci pe respectarea ideologiei partidului comunist. Acest fapt, precum și plecarea din țară a tinerilor actori a dus la o scădere în numărul spectatorilor.

În 1998, prin reprezentația spectacolului Lorenzaccio, de Alfred de Musset, în regia lui Victor Ioan Frunză, teatrul a atras din nou atenția publicului timișorean. În cursul directoratului lui Szász Enikő s-a obținut aprobarea pentru redenumirea teatrului: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.

În prezent, trupa actuală poate aborda o gamă largă de spectacole, de la cele clasice până la cele mai avangardiste. Modernizările au venit târziu, abia în 2008 a fost renovată Sala Mare, când au fost schimbate și dotările sonore și de lumini.

Auăleu Teatru, tipic românesc

Auăleu Teatru este un teatru independent din Timișoara, născut în 6 mai 2005. Trupa de atunci și-a început activitatea într-un spațiu foarte mic din oraș, unde se țineau cam două spectacole pe lună. Acum, spectacolele au loc în cel mai lejer spațiu din capitala Banatului, barul Scârț Loc Lejer de pe strada Laszlo Szekely nr. 1, fosta stradă Zoe.

Numele trupei de teatru are o poveste ce cu greu poate fi uitată: s-a născut la repetiţii, unde se spunea constant „Auăleu! N-am aia…”, „Auăleu, auăleu!”. Într-un interviu din 2014, Christine Cizmaș, spunea, în legătură cu alegerea unui nume potrivit: „Oscilam între «Vai de mine» și «Auăleu», dar «Auăleu» merge mai bine pentru o trupă de teatru, pentru că și teatrul în sine oscilează între fericire și tristețe, un zâmbet și o lacrimă. «Auăleu» spui și când ești trist, și când ești bucuros sau ești îngrozit de ceva. Și e tipic românesc!”.

La spectacolele Auăleu Teatru nu se pretinde o anumită ținută, nu sunt jucate într-un spațiu convențional și pot fi descrise ca sincere, aspre și directe. Toate reprezentațiile sunt finanțate prin efortul realizatorilor și al spectatorilor, iar de câțiva ani Auăleu organizează și deja tradiționalul festival Antagon.

Teatrul Studențesc Thespis, mândria studenților

Teatrul Studențesc din Timișoara a luat naștere la inițiativa lui Diogene V. Bihoi, în 1965. Pe atunci, întâlnirile membrilor aveau loc în Clubul Universității. După anul 1989, Teatrul Studențesc Thespis s-a mutat în clădirea Casei de Cultură a Studenților, unde activează și în prezent.

Încă de la începuturi, spectacolele acestei trupe au fost neconvenționale, axate pe aducerea la lumină a unor adevăruri despre ființa umană, care se regăsesc în fiecare om, conștientizate sau nu, dar existente. Mai mult decât atât, spectacolele lor oferă tinerilor actori șansa de a se exprima liber, în stilul lor propriu și neîngrădit. Thespis caută să dea naștere unor reprezentații prin care spectatorii să râdă și să plângă din suflet, alternând între cele două extreme printr-o gamă largă de metode teatrale, artistice și culturale. An de an, în 11 iulie, se comemorează ziua fondatorului, iar membrii Teatrului Thespis, foști și actuali, se reunesc la Casa de Cultură a Studenților.

„… altfel spus, Thespis se pregăteşte sârguincios şi silitor să devină un asasin bine intenţionat al pasivităţii mentale şi spirituale, făcând uz de toate armele de care dispune pentru a-şi atinge ţelul. Un asasin în serie, de o notorietate greu explicabilă: nu face altceva decât să ucidă urâtul din noi, obligându-ne la o nouă viaţă, o viaţă de care să ne putem bucura cu adevărat, în care să putem râde şi de care să putem râde, câte puţin, dar în hohote. Plânsul autentic, jalea care îşi cere drepturile, catharsisul şi râsul care irumpe cu naturaleţe. Teatrul se instalează astfel în sufletele noastre, aducând ordine şi vitalitate”, se arată în istoricul trupei.

Teatrul Labirint Asylum, o formă nonconformistă de teatru

Metoda teatrului Labirint a fost introdusă la începutul anilor ’90 de galezul Iwan Brioc și o echipă de neuropsihologi, ca metodă de psihoterapie prin teatru. Acest domeniu s-a dezvoltat cu pași mărunți în Europa, dar rămâne încă destul de puțin cunoscut de publicul larg. Teatrul Labirint Asylum a luat naștere la Sibiu, în 2014, un an mai târziu mutându-se la Timișoara, unde continuă să ofere publicului o sursă de spectacole de teatru experimental.

Teatrul Senzorial Labirint este o formă nonconformistă de teatru, interactivă și senzorială. Spectatorii devin, pe rând, personajul principal, iar actorii personaje secundare. În rolul personajului principal, spectatorul este purtat printr-un traseu înțesat de experiențe senzoriale. Punctele cheie ale traseului, personajele secundare și povestea pe care aceștia o creează, se transformă într-o formă de teatru viu.

Teatrul de Păpuși Merlin, cu lipici la copii

Timișoara se mândrește și cu Teatrul Merlin, o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș.

Înființat în anul 1949, Teatrul de Păpuși Merlin este singurul teatru de păpuși cu personalitate juridică din vestul României. Scopul? Educarea și distrarea copiilor, dar și a părinților sau bunicilor care îi însoțesc la spectacole. Actorii de la Merlin prezintă un program variat, de aproape 20 de spectacole, adresate atât copiilor, cât și tinerilor sau adulților. Printre reprezentațiile pe care timișorenii le pot urmări la Teatrul Merlin se numără și Capra cu Trei Iezi, Hansel și Gretel, Giovannino fără frică, Cei trei purceluși, Croitorii Împărăției Sale, Croitorașul cel Viteaz, Gulliver în Țara Păpușilor, Păcală și Scufița Roșie.

„Proiectele noastre artistice și educative, din ce în ce mai numeroase, au drept scop crearea unui centru de interes cultural, capabil să reunească întreaga familie și să reflecte multiculturalitatea zonei, dar și deschiderea spre noile tendințe avangardiste”, transmit reprezentanții instituției.