Din primele informaţii, şoferiţa de 37 de ani se deplasa cu un autoturism Mazda dinspre Timişoara spre Arad. La un moment dat, aceasta a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
În urma accidentului, şoferiţa, decan la o universitate din Arad, a decedat pe loc şi a rămas încarcerată în maşină. Alte trei persoane aflate în Mazda, două femei şi un bărbat, au fost rănite grav şi au fost transportate la spital de ambulanţe SMURD şi de trecători. După impact, autoturismul a luat foc, însă un şofer care se afla în apropiere a folosit extinctorul din dotarea maşinii sale şi a stins incendiul înainte să se producă un dezastru.
Şi pompierii care au fost chemaţi la accident au avut probleme. Două autospeciale s-au ciocnit la câţiva kilometri de locul în care se produsese accidentul, după ce un autotren le-a tăiat calea. Din fericire, în urma impactului au rezultat doar pagube materiale, niciunul dintre pompieri nefiind rănit.
„Am fost solicitaţi, iniţial, să intervenim la un accident rutier cu patru victime încarcerate. S-a intervenit cu trei ambulanţe SMURD și două autospeciale. La momentul sosirii la locul intervenţiei am găsit trei victime cu multiple traumatisme, care erau descarcerate şi şoferiţa încarcerată, decedată. A fost o intervenţie destul de dificilă datorită faptului că persoana decedată avea picioarele prinse de bord”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat care au fost chemaţi la intervenţie.
Poliţiştii au început cercetările la faţa locului şi încearcă să determine cu exactitate cauzele accidentului.
UPDATE: Victima accidentului a fost decanul Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, conf. univ. doctor Mihaela – Ioana Iacob. Colegii ei s-au declarat consternați la aflarea veștii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!