„De câţiva ani, cetăţenii Timişoarei au putut observa că nu mai aveam ceas în Piaţa Victoriei, era stâlpul gol. Am decis ca temporar să montăm acolo un ceas care nu arăta grozav, dar măcar să nu fie stâlpul gol, urmând să apară un ceas frumos, aşa cum se cuvine în această zonă a oraşului. Am beneficiat de înţelegerea uneia dintre companiile noastre partenere, care s-a oferit – în contextul mai general în care noi am făcut apel la companii să pună umărul la înfrumuseţarea oraşului – să ne doneze acest ceas. Vechiul ceas nu îl vom arunca, pentru că este un obiect cu valoare istorică pentru Timişoara, însă el nu mai putea fi reparat”, a explicat primarul Nicolae Robu.
Noul ceas care va da ora exactă în centrul Timişoarei, primit ca donaţie, a costat 6.600 de euro, potrivit viceprimarului Dan Diaconu. Primarul spune însă că acesta ar fi trebuit să aibă trei faţete.
„E pe trei feţe. O să apară şi a treia… Dacă nu este cu trei feţe, aşa cum ne-am înţeles, o să fie schimbat şi o să apară unul cu trei feţe. Este un ceas fiabil, care va arăta ora exactă şi care va funcţiona. Asta ne dorim, rămâne de văzut dacă el va respecta aceste cerinţe pe care noi le-am avut. În orice caz, ne-am înţeles să se monteze acolo un ceas cu trei feţe”, a adăugat Robu. Cert este că noul ceas din Piaţa Victoriei avea, luni, două faţete, iar viceprimarul Dan Diaconu susţine că… aşa a şi fost vorba să fie.
Angajaţii companiei private care l-au montat se pregăteau, luni, la orele prânzului, să acopere ceasul cu o bucată de material pentru că oficialii municipalităţii doreau… să-i facă inaugurare. Ulterior s-a renunțat se pare la această idee.
UPDATE. Primăria va inaugura totuși ceasul din Piața Victoriei, miercuri, la ora 12.
Citiți principiile noastre de moderare aici!