Primarul Nicolae Robu a explicat că se va merge pe un nou concept de aranjare a teraselor în centrul oraşului, astfel încât acestea să nu mai obtureze vederea spre partea centrală a pieţei, iar trecătorii să poată admira florile. Practic se va circula pe de o parte şi de cealaltă a teraselor în Piaţa Victoriei.
„Cu terasele din centru mergem pe un nou concept… Acum se fac pregătirile. El este sugerat de o terasa pe care o puteţi vedea acum amplasată în centru, fără copertină. Vom amplasa terasele astfel încât să rămână spațiu de promenadă atât pe partea dinspre clădiri, cât și pe partea dintre spațiile verzi. Vor fi în jurul copacilor. Nu simetric, dar în jurul lor. Am considerat că este păcat să nu fie văzut spațiul verde, care este superb, toate amenajările acelea, toate aranjamentele florale sunt superbe, nu prea găsești orașe cu așa ceva și atunci e păcat să nu se vadă de terase. Și atunci am mers pe această variantă. Nu știu câte amplasamente vor fi, vor fi multe… Tot cam atâtea ca anul trecut”, a declarat Robu. Amplasamentele disponibile urmează să fie scoase la licitaţie.
Dacă până acum au fost şi terase în centru unde sfârâia carnea pe grătar, cu mici şi fum, reprezentanţii municipalităţii dau asigurări că din acest an nu se vor mai permite astfel de lucruri în Piaţa Victoriei. Dacă în Piaţa Unirii este… vedere spre şantier, timişorenii se vor mai putea relaxa la terase pe strada Mărăşeşti în centrul urbei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!