Protocolul urmează să fie semnat la București, la sediul CNAIR, și vizează pregătirea obiectivului de investiții „Drum de conectivitate (drum nou de legătură la reţeaua primară) A1-Timişoara-Aeroport Traian Vuia/DNCT (profil 2+2)”.
Noul drum expres va avea două benzi pe sens și o lungime de aproximativ șapte kilometri.
Investiția este inclusă în cadrul Master Planului General de Transport al României și este propus spre finanțare din cadrul Programului Operațional Transport (POT) 2021-2027.
Aurica Zamfiroiu, coordonatorul Serviciului Managementul Proiectelor din cadrul CJT, a precizat în cadrul ședinței că sunt alocați 22,3 milioane de euro pentru proiect, însă suma ar putea crește în urma studiului de fezabilitate.
„Printre beneficiile proiectului care urmează a fi implementat de către Consiliul Județean Timiș se numără: decongestionarea traficului existent, scăderea numărului de accidente, reducerea poluării fonice și a aerului cu gaze cu efect de seră. Totodată, dezvoltarea acestui drum expres va conduce la creșterea atractivității județului Timiș pentru investiții și implicit pentru crearea de noi locuri de muncă și creșterea dinamicii mediului de afaceri. Viitorul drum va avea sisteme inteligente de transport precum cel de management al traficului, camere video, comunicare și informații în timp real pentru utilizatori și administratorul infrastructurii, alături de sisteme de urgență. Noul obiectiv va facilita accesul de la și către aeroport, cu intenția de a fi legat la rețelele principale de transport din România și țările vecine. În proiect este inclusă chiar și o porțiune din Centura Timișoarei, cu scopul diversificării accesului atât la varianta ocolitoare, cât și în localitățile periurbane. De menționat este că vor fi luate în calcul mai multe trasee”, au transmis, vineri, reprezentanții administrației județene.
CNAIR va asigura finanțarea investiției, iar CJT se va ocupa de derularea tuturor procedurilor necesare pentru ducerea la bun sfârșit a proiectului.
În calitate de partener al proiectului, CJ Timiș va avea următoarele roluri și responsabilități:
- Întocmirea documentațiilor cadastrale, derularea procedurilor de achiziție, în calitate de autoritate contractantă, pentru contractarea supervizării, proiectării și execuției lucrărilor, precum și pentru alte achiziții necesare implementării proiectului, inclusiv încheierea și derularea contractelor aferente proiectului „Drum de conectivitate (Drum nou de legătură la reţeaua primară) A1-Timişoara-Aeroport Traian Vuia/DNCT (profil 2+2)”
- Monitorizarea și implementarea proiectului, derularea procesului de prefinanțare/plată/rambursare a finanțării
- Monitorizarea și urmărirea lucrărilor executate pentru proiectele de infrastructură
- Întocmirea și supunerea spre aprobare a proceselor- verbale de recepție la terminarea lucrărilor în condițiile prevăzute de lege – Recepția obiectivului
- Decontarea lucrărilor executate de către executanții de lucrări; elaborarea și depunerea cererilor de prefinanțare/rambursare/plată a cheltuielilor rezultate din implementarea proiectelor de infrastructură rutieră
- Monitorizare în perioada de garanție a lucrărilor. În perioada de garanție, răspunde de implementarea proiectului de infrastructură rutieră la standardele de calitate prevăzute de legislația în vigoare și își asumă întreaga responsabilitate pentru respectarea prevederilor legale, normelor tehnice, precum și a oricăror alte reglementări în vigoare pentru implementarea proiectelor de infrastructură rutieră.
Trimite articolul
XBaliverne electorale …. nu sint in stare sa repare drum deja existent, nu sint in stare sa termine noul drum catre autostrada si amu mai vin cu inca un drum …. prosteala ieftina dezgustatoare
Acest drum ar fi intradevar util daca ar continua pana in zona UMT la str. Demetriade.
Lufthansa cargo apreciaza! si daca apreciaza, atunci da.
PS:
Cred ca am omis ceva diaCRITICE. da.
Bine ca drumul asta e dorit cu doua benzi pe sens (ca e numai propunere si nu realizare, inca nu e batut in cuie, ) si centura o face cu o banda pe sens.
Se pare ca s-a inceput campania electorala unde se promite si luna de pe cer, si titlul de azi de il citzesti crezi prima data ca drumul deja exista, ca e dat in exploatare, si poza e cu el. Totul e virtual, adica numai gogosi umflate, ca o sa facem, o sa dregem, o sa avem, o sa fie… o sa…. o sa…..
Din atatea realizari nu mai putem sa alegem pe ce drum sa mergem….
Asta e o investitie foarte buna.