În lungime de 24 km, drumul judeţean va fi
reabilitat cu bani din Programul Operaţional Regional
2007-2013 al Uniunii Europene.
Proiectul are o valoare totală de
43,3 milioane de lei, din care cheltuielile eligibile a fi
susţinute din fonduri europene sunt în cuantum
de 35,8 milioane de lei. „Dezvoltarea
judeţului Timiş este
strâns legată de starea infrastructurii în
general, şi rutiere, în particular. De aceea,
CJT pune un accent deosebit pe
reabilitarea drumurilor şi a
depus mai multe cereri de finanţare, printre care
şi pentru aceste lucrări la
drumul judeţean care face
legătura între limita judeţului Arad
şi oraşul Sânnicolau Mare”, a
declarat preşedintele Consiliului
Judeţean Timiş, Constantin
Ostaficiuc. În prezent, proiectul se află
în faza de implementare, fiind în aproape de
finalizare activităţile pregătitoare
necesare achiziţionării serviciilor de
asistenţă tehnică şi a celor de
supervizare a lucrărilor. Anunţul de
participare la licitaţie pentru aceste servicii
urmează să fie publicat în sistemul
electronic de achiziţii publice – SEAP, şi
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Termenul de
depunere a ofertelor este data de 27 mai, ora 10.
Un nou drum realizat din bani europeni
Consiliul Judeţean Timiş a semnat actele pentru
finanţarea reabilitării unui nou drum
judeţean, din fonduri europene. Pe 27 octombrie 2008,
reprezentanţii CJT şi ai Ministerul
Dezvoltării au semnat contractul de finanţare
nerambursabilă pentru implementarea proiectului
„Reabilitarea DJ 682 limita judeţ
Arad-Periam-Saravale-Sânnicolau Mare”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!