După ce în urmă cu o săptămână viceprimarul Traian Stoia a prezentat zece amplasamente care în opinia sa s-ar preta pentru amenajarea de terase, în mai multe parcuri din zona centrală şi de pe malul canalului Bega, vineri edilul a explicat că discuţiile au avansat şi între timp a discutat cu câţiva agenţi economici interesaţi de noua ofertă a primăriei.
„Cu mine au vorbit patru oameni, urmează să-i adunăm la o discuţie, să le prezentăm ce v-am prezentat şi dumneavoastră, să se hotărască şi să le scoatem la licitaţie (n.r. – amplasamentele)”, a afirmat Stoia.
De ce locaţii s-au arătat interesaţi în primul rând comercianţii? „De exemplu de Parcul Botanic, Parcul Botanic în primul rând. La Parcul Rozelor trebuie să obţinem nişte derogări că sunt bani europeni, ar fi vrut şi Rozelor, şi Parcul Copiilor. Ei (n.r. – cei interesaţi de deschiderea de terase în parcuri) au terase chiar în zona centrală, aici în Victoriei şi în curte la primărie, dar curtea nu este a primăriei, este a Romtelecomului unde au ei terasă şi au autorizaţie, au toate actele…”, mai spune viceprimarul.
Deocamdată nu este încă nimic bătut în cuie, pentru că şi unii dintre reprezentanţii societăţilor comerciale în cauză şi-au manifestat anumite reticenţe. Aşa că viceprimarul Traian Stoia s-a gândit şi la… pierderile şi profitul lor.
„Problema pe care o pun oamenii e preţul şi costurile adiacente instalării teraselor. Aceste costuri ar trebui să le deducem din chirie pe întreaga perioadă a funcţionării terasei. Nimeni nu vine dacă nu câştigă ceva. Oamenii, fiind şi o activitate nouă, au o anumită reţinere, a fost şi o anumită campanie de presă destul de virulentă împotriva acestor terase, care repet există în toate oraşele civilizate şi dacă luăm numai Bucureştiul o să constataţi că sunt câteva terase în fiecare parc”, a explicat edilul. Acelaşi Stoia care ne dă ca exemplu Bucureştiul admite că s-au făcut şi abuzuri când s-a dat liber la astfel de construcţii în parcuri.
„S-au făcut şi abuzuri, aveţi dreptate, au intrat pe malul Herăstrăului şi în alte zone fără autorizaţie. Sigur, nimic ce începe de la zero nu poate ajunge la finalitate fără discuţii, fără interpretări, problema este că noi suntem de bună-credinţă, am făcut o ofertă, oamenii care vor – vor veni să facă (…) Aici trebuie să existe contribuţia noastră, să facem ca lucrul ăsta să devină interesant, ca oamenii care vin în parc să poată să ia o gustare acolo, să mănânce o îngheţată, să bea un suc sau părintele să poată servi un pahar de bere…”, a conchis viceprimarul Timişoarei.
Consiliul Local Timişoara a adoptat, în vara anului trecut, la începutul mandatului actualului primar Nicolae Robu, o hotărâre care prevede posibilitatea concesionării unor suprafeţe din parcurile importante ale urbei în vederea realizării de terase. Terasele vor putea fi amenajate pe maximum 10% din suprafaţa totală a spaţiului verde.
Verde pentru… terase in parcurile Timisoarei. Vedeti ce amplasamente propune primaria!
Citiți principiile noastre de moderare aici!