Ca o noutate, timişorenii dornici de relaxare nu vor mai fi amendaţi dacă se vor aşeza pe iarbă în Parcul Carmen Sylva, însă autorităţile locale îi roagă pe vizitatori să mai aibă răbdare câteva săptămâni, până când iarba se va prinde. Viceprimarul Adrian Orza a declarat că parcul va putea fi folosit şi de amatorii de picnicuri, însă asta nu înseamnă că vor fi permise grătarele în aer liber.
„Parcul este unul foarte vechi, un loc de referinţă în zonă, primele amenajări datând din 1912. Am urmărit, dincolo de parcul tradiţional care exista aici, să reabilităm aleile, băncile. Am făcut şi un loc de joacă pentru copii, pentru că oamenii vor să aibă un loc unde cei mici să se poată juca. Am făcut şi o canisită, pentru a nu interfera zonele în care se joacă cei mici cu cea în care sunt animalele. Eu cred că arată bine. Nu mai rămâne decât să vedem cum putem să îl protejăm de cei care au o pasiune de a distruge”, a afirmat Orza.
Este interzis accesul pe aleile parcului cu biciclete, motoscutere şi câini.
Investiţia pentru reamenajarea celor două hectare pe care se întinde Parcul Carmen Sylva s-a ridicat la 2.420.000 de lei, lucrările fiind realizate de firma Drufec.
La inaugurarea Parcului Carmen Sylva au participat primarul Gheorghe Ciuhandu, viceprimarul Adrian Orza şi alţi directori din primărie. După discursuri, un preot a sfinţit parcul proaspăt inaugurat, iar apoi pe alei a răsunat muzica de fanfară.
Conducerea Primăriei Timişoara a precizat că următoarele spaţii verzi care vor fi reamenajate sunt Parcul Copiilor, unde lucrările au început în urmă cu o lună, şi Parcul Justiţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!