De curând, la Iulius Mall Timişoara s-a inaugurat Noriel MegaStore, după o relocare a retailerului într-un spațiu extins, la etaj, în zona pentru copii. Astfel, gama de articole Noriel este completată cu segmentul fashion și produse și accesorii de puericultură.
Pe lângă varietatea de jucării și jocuri care a consacrat Noriel în rândul părinților și copiilor, noul concept MegaStore implementat de retailerul românesc propune și articole de îmbrăcăminte și produse pentru bebeluși.
În prezent, clienții găsesc în oferta Noriel MegaStore din Iulius Mall Timişoara o gamă generoasă de articole dedicate bebelușilor: pătuțuri, cărucioare, scaune auto, landouri, produse de îngrijire, jucării și multe alte obiecte de puericultură. Totodată, Noriel MegaStore include și un segment fashion, pentru copii cu vârste de până la 14 ani. Părinții care pun accent pe confortul micuților pot alege piese de îmbrăcăminte și încălțăminte într-o paletă largă de modele, realizate din materiale de cea mai bună calitate.
De asemenea, cei dornici să dezvolte abilitățile celor mici și să le îmbogățească timpul liber cu activități creative sunt întâmpinați la Noriel MegaStore cu multiple variante pentru a-i surprinde pe cei mici. Păpuși, mașinuțe, puzzle-uri, LEGO, figurine, dar și jocuri de imitație, construcție, educative, interactive, de pictură, biciclete, triciclete și alte jucării de exterior sunt propunerile brandului îndrăgit de copii. În plus, tot aici sunt disponibile articole pentru școală și grădiniță: rechizite, ghiozdane, papetărie, cărți și altele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!